Imprimare
PDF

Cum i-a inchis Nistor usa in nas lui Gigi Becali: "Am refuzat Steaua, n-am tradat oamenii care ma iubesc!" » Un alt dinamovist a declinat oferta


Capitanul lui Dinamo, Dan Nistor, a fost imbiat de Gigi Becali si cu contract dublu, insa mijlocasul a declinat oferta celor de la FCSB. 
Dan Nistor a ajuns o piesa esentiala la noul Dinamo. Fanii, coechipierii nu concep echipa in absenta mijlocasului de 30 de ani, iar Florin Bratu a fost ferm cand a discutat despre subiect la finele Derby-ului de Romania (3-3): "Nu ma gandesc cum ar putea arata Dinamo fara Nistor!".
 
Decarul este intr-o forma excelenta si aprecierile au curs la adresa lui in ultima perioada. Suporterii patimasi ai "cainilor" au si motive suplimentare sa-l iubeasca pe Nistor.
 
INCERCARI PESTE INCERCARI
A refuzat in mai multe randuri "avansurile" lui Gigi Becali. Daca in 2013, Pandurii, prin Marian Condescu, s-au opus unui posibil transfer la FCSB solicitand jumatate de milion de euro, ulterior patronul ros-albastrilor s-a lovit de refuzul direct al jucatorului. Chiar daca nasul sau, bunul sau prieten, Mihai Pintilii, este jucator la FCSB.
 
In vara 2016, cand Nistor avea sa vina gratis la Dinamo, a declinat varianta FCSB pentru ca-si daduse cuvantul lui Ionel Danciulescu. A mai fost o tentativa vara trecuta, cand Cosmin Contra, antrenorul de atunci al ros-albilor, a renuntat la Dan, doar ca acesta a preferat sa mearga la CFR, atras de ideea de a lucra cu Dan Petrescu.
 
Cea mai recenta si cea mai puternica tentatie a fost la finele anului trecut, cand mijlocasul se pregatea sa plece din Gruia. Becali i-a promis chiar salariu de 18.000 de euro, plus bonusuri, plus bani la semnatura, fiindca ar fi venit liber de contract.
 
"NICIODATA"
Capitanul dinamovist a povestit pentru GSP.ro motivele refuzurilor: "Toamna trecuta, nu mai aveam treaba cu Dinamo, in sensul ca eram jucatorul Clujului. Oferta era mai mult decat tentanta. Dar am zis «Nu!». Am multumit, m-am simtit onorat de faptul ca am fost dorit, insa n-am vrut sa merg. A venit propunerea de la Dinamo, chiar daca pe bani mai putini, si am decis sa ma intorc acasa. M-am simtit bine la Dinamo, sunt iubit si n-o sa tradez niciodata!"