Imprimare
PDF

Universitatea din Bucuresti, atac la alocarile Ministerului Educatiei: ”Ura si razbunare”


Universitatea din Bucuresti (UB) critica modul in care Ministerul Educatiei a alocat cifrele de scolarizare aferente anului universitar viitor pentru institutiile de invatamant superior membre ale Consortiului Universitaria.
Universitatea din Bucuresti anunta ca va actiona in contencios administrativ, insa reprezentantii ministerului sustin ca sunt neintemeiate acuzatiile potrivit carora repartizarea locurilor/granturilor s-ar fi realizat pe criterii politice.
 
“Universitatea din Bucuresti va actiona Ministerul Educatiei in contencios administrativ, pentru ca vrem sa aflam prin ce miracol “criteriile” de alocare a cifrelor de scolarizare pentru toamna acestui an au penalizat universitatile din Consortiu si le-au recompensat pe aproape toate celelalte”, afirma reprezentantii UB intr-o scrisoare deschisa.
 
“Cu ura si cu razbunare, dl ministru Popa, alaturi de colegii sai de partid, dl Dragnea si d-na Dancila, au taiat drastic din locurile la admitere ale celor mai vechi si mai prestigioase universitati romanesti, universitatile din Consortiul Universitaria, si le-au impartit cu generozitatea boierilor medievali noilor cetati de scaun ale invatamantului universitar romanesc”, se arata in document.
 
In opinia acestora, “este lipsita de orice justificare rationala” scaderea arbitrara a numarului de locuri repartizate Universitatii din Bucuresti pentru anul universitar 2018 - 2019 pe toate cele trei cicluri de studii.
 
“Cum ne va afecta? Simplu: numai la doctorat, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, in timp ce la master si la licenta, suma cu care bugetul Universitatii va fi vaduvit este de 5,4 milioane de lei. Trebuie sa le spunem studentilor nostri, absolventi de licenta sau de master la drept, stiinte politice, filosofie, istorie sau litere ca din grija partidului, incepand din toamna, locurile lor se duc la universitati locale, infiintate dupa 1989, universitati al caror prestigiu abia daca poate trece dincolo de limitele propriei regiuni. Si atunci, nu putem decat sa le facem o “modesta propunere” studentelor si studentilor nostri: din toamna, sa se duca sa isi faca masteratul sau doctoratul la tractoare, paduri sau ingineria motostivuitoarelor. Fara ifose de stiinte umaniste. Oricum, pentru a conduce Romania, iti trebuie, mai nou, diploma de inginer, luata de la universitati de anticamera politica”, se mai arata in scrisoare.
 
In replica, MEN sustine ca sunt neintemeiate acuzatiile potrivit carora repartizarea locurilor/granturilor pentru studiile universitare de licenta, master si doctorat, finantate de la bugetul de stat in anul universitar 2018 - 2019, s-ar fi realizat pe criterii politice.
 
“Ministerul Educatiei Nationale a urmarit sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a Romaniei, cu respectarea principiului echitatii. Aceasta fundamentare a locurilor repartizate era necesara inca din anul 2014. Astfel, pentru prima data de la intrarea in vigoare a Legii Educatiei Nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministerul Educatiei Nationale a fundamentat si a repartizat preliminar, distinct, locuri/granturi finantate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenta, master si doctorat, special cu urmatoarele destinatii: absolventi ai liceelor situate in mediul rural si locuri destinate formarii initiale a viitoarelor cadre didactice si mai ales pentru domeniile prioritare de dezvoltare a Romaniei. Pentru anul universitar 2018 - 2019 au fost alocate, special pentru aceste domenii, 5.000 de locuri in plus fata de anul 2017 acelor programe de studii care sustin domeniile prioritare, asa cum sunt ele definite in Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014 - 2020, respectiv in Strategia Nationala pentru competitivitate 2014-2020: Bioeconomia, Tehnologia informatiilor si a comunicatiilor, Spatiu si securitate, Energie, Mediu si schimbari climatice, Eco-nanotehnologii si materiale avansate, Sanatatea”, se arata intr-un comunicat de presa al MEN.
 
Potrivit comunicatului, pana in prezent, ministerul facea recomandarea ca locurile repartizate sa fie “alocate de catre senatul universitar sau consiliul de administratie, dupa caz, la propunerea rectorului, prioritar spre acele domenii care asigura dezvoltarea sustenabila si competitiva a societatii, iar in interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe in ierarhia calitatii acestora, in conformitate cu prevederile Strategiei Nationale de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014 - 2020, ale Strategiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca 2014 - 2020, ale Strategiei Europa 2020 si ale Strategiei Nationale pentru Invatamant Tertiar 2015-2020”.
 
“Au existat anumite demersuri pentru a suplimenta numarul de locuri bugetate pentru domeniul TIC sau pentru programele care furnizau licentiati in limbi straine, in special pentru a suplini cererea de traducatori, dar nu s-a urmarit daca respectivele locuri au ajuns la programele de studiu carora le erau destinate. Incepand cu anul acesta, MEN nu numai ca a alocat preliminar locuri dedicate, dar se va si asigura ca acestea vor ajunge la domeniile carora le sunt destinate”, se precizeaza in comunicat.
 
Reprezentantii institutiei sustin ca numeroase studii si analize - inclusiv cele realizate in cadrul Raportului de audit al performantei realizat de Curtea de Conturi a Romaniei, Raportului privind analiza functionala a sectorului invatamantului superior realizat de Banca Mondiala, cat si in cadrul proiectului Romania Educata - ajung la o concluzie comuna, si anume aceea ca structura institutionala si cea a ofertei educationale nu sunt corelate cu nevoile pietei muncii.
 
“Din aceste studii reiese ca peste 56% dintre programele oferite apartineau stiintelor socio-umaniste (sursa ARACIS, 2017). In contextul celor prezentate mai sus, avand in vedere alocarea a 8% din locurile la licenta si a 12,5% din locurile la programele de studii de master pentru sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a Romaniei, universitatile care nu aveau in portofoliu preponderent astfel de programe au suferit in acest an o usoara diminuare a locurilor repartizate, desi aceasta corectie trebuia sa aiba loc inca din anul 2014”, mai precizeaza MEN.