Imprimare
PDF

Ungureanu şi-a prezentat bilanţul: Nu am regrete, nu m-am simţit sacrificat


Mihai Răzvan Ungureanu şi-a prezentat, miercuri, bilanţul activităţii la conducerea Executivului într-o declarație de presă la Palatul Victoria. Iata principalele declaraţii ale lui Mihai Răzvan Ungureanu :

- Nu am nici pe departe regrete, a fost o experiență extraordinară și foarte onorantă, a fost o experiență pe care o retrăiesc în memorie oră cu oră și zi cu zi, chiar dacă a însemnat generozitate cu propriul timp. Nu m-am simțit un sacrificat, dimpotrovă, acest Guvern a câștigat

- Sunt convins că rezultatele eforturilor din cele 78 de zile de guvernare se vor vedea

- Sunt onorat că am fost împreună cu miniştrii din Cabinetul meu, oameni oneşti, bine intenţionaţi

- Am increderea ca viitorul premier se va ghida după aceleaşi principii prelunându-ne programul de guvernare

- România e azi intr-o situaţie stabilă financiar, acordul cu FMI reprezintă o garanţie pentru stabilitate.

- Reintregirea salariilor: am avut o abordare prudentă, pentru că nu am personal o miză electorală în ce priveşte alegerile şi am considerat că a nu face promisiuni care s-ar putea dovedi nesusţinute este semnul respectului guvernamental faţă de cetăţenii acestei tari

- Lăsăm lucrurile pregătite pentru reintregirea salariilor. Ce a fost esenţial a făcut acest guvern

- Cei 5 miliarde de euro din trezorerie nu sunt bani apăruţi peste noapte. Ei sunt acolo de ceva timp

- Tratatul financiar european nu aduce austeritate, ci disciplină şi rigoare. Suntem şi am fost împotriva risipei

- Sper ca viitorul guvern să menţină ţinta ambiţioasă privind atragerea fondurilor europene pe care a avut-o guvernul meu

- La inceputul lui aprilie au fsot reluate plăţile pe POSDRU. Pentru atingerea acestor obiective am adoptat măsuri ce se vor reflecta in viitor in creşterea gradului de absorbtie a fondurilor

- Combaterea evaziunii fiscale a reprzentat o prioritate absolută: au fost identificate cauzele lipsei de performantă, vulnerabilitatile ANAF. Măsurile pe care le-am luat: implementarea noi strategi ia ANAF, ce va fi pusă in aplicare in perioada următoare va duce la creşterea veniturilor statului

- Am transparentizat actul de guvernare. Cheltuielile sunt expuse integral pe site-urile ministerelor

- Imi pare rău că nu am avut ocazia să dezvolt  o relatie consolidată cu parlamentul. Mă bucur că, pe fondul unei greve parlamentare prelungite, am convins membrii tuturor grupurilor parlemanetare să fie prezenţi la discursul preşedintelui CE

- Intrevederile cu preşedintele CE şi Consiliului European- sunt convins că viitorul premier va face o vizită cât mai rapid acolo

- Am lansat invitaţia pentru 1 iunie pentru premierii statelor membre UE beneficiare de fonduri europene. Discutiile urmau să consolidzeze un punct de vedere comun pe politica agricola, mediu, energie. Credem ca aceasta agenda este vitală

- Aderarea la Schengen: În septembrie la consiliul JAI se va lua o decizie. Tine de capacitatea României şi a diplomaţiei româneşti ca termenul efectiv de aderare să fie cat mai rapid.

- Atrag atentia că in ce priveste proiectele de lege, au fost adoptate 26. Ordonante simple -8, ordonante de urgentă -14. E cel mai mic număr de ordonante de urgenta adoptat de un guvern in aceasta perioadă.