Imprimare
PDF

Udrea sustine ca are statut provizoriu de refugiat politic in Costa Rica. ICCJ o contrazice


Lovitura de teatru in dosarul Gala Bute, ajuns aproape de final. Judecata pentru acuzatii de coruptie, Elena Udrea confirma, oficial, ca nu mai vine in tara si sustine ca a obtinut, de curand statutul de refugiat politic in Costa Rica.
Dar instanta nu este convinsa ca fostul ministru al Turismului putea sa obtina atat de repede protectia juridica intr-o tara straina asa ca i-a respins cererea de a fi audiata la distanta.
 
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, sustine ca este refugiat politic in Costa Rica. Spune ca a depus o cerere la sfarsitul lui februarie autoritatilor de acolo si a fost anuntata ca este sub protectia statului sud american, temporar, pentru un an. Ba chiar ar fi primit si o legitimatie de refugiat.
 
Elena Udrea spune ca a cerut azil politic in Costa Rica pentru ca in dosarul Gala Bute judecatorii i-au respins mai multe probe in aparare, iar unul dintre membrii completului de 5 judecatori nu ar fi impartial, ci promovat de Florian Coldea, fostul general SRI. Aceste argumente ar fi fost suficiente pentru autoritatile din Costa Rica.
 
Veronel Radulescu, avocatul Elenei Udrea: „Doamna Udrea a primit din partea statului Costa Rica statutul de refugiat politic in baza Conventiei pentru refugiati din 1956.”
 
Reporter: „Asta inseamna ca daca va condamnata nu va putea fi extradata?”
 
Avocat: „Potrivit acestui statut, nu.”
 
Procurorul DNA a sustinut in fata instantei, la procesul Galei Bute, ca actele aduse de avocatul Elenei Udrea nu dovedesc nimic.
 
„Documentele au titlu provizoriu si evidentiaza ca i se permite sederea si nicidecum ca are statut de refugiat. Luati act de natura tendentioasa de traducere a documentelor.”
 
Judecatorii instantei supreme nu se lasa convinsi cu una cu doua de sustinerile facute de avocatul Elenei Udrea si nu accepta ca in acest moment fostul ministru al Turismului are statut de refugiat politic. Ci ca mai degraba se afla in toiul procedurii, motiv pentru care i-au respins Elenei Udrea cererea de a fi audiata in dosarul Gala Bute prin comisie rogatorie sau videoconferinta.
 
Elena Udrea declara in urma cu cateva luni ca nu a fugit din tara si ca isi petrece concediul in Costa Rica. Chiar i-a criticat pe pagina ei de Facebook pe cei care o suspectau ca se ascunde. Insa acum si-a schimbat discursul. Sustine ca este o victima a sistemului si ca va ramane in Costa Rica pentru totdeauna daca in Romania nu se schimba nimic.
 
Udrea a fost condamnata, in prima instanta, in dosarul Gala Bute, la 6 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu si luare de mita. A contestat insa sentinta iar astazi procesul a ajuns la ultimul termen.
 
Elena Udrea este convinsa ca va fi condamnata definitiv si de aceea spune ca a apelat la mai multe ONG-uri din Costa Rica, pentru a da in judecata instanta din Romania nu doar la CEDO, si la o instanta similara din Costa Rica.
 
Reporter: „Ce veti face? din ce veti trai?”
Elena Udrea: „Poate imi deschid cabinet de avocatura, poate ma apuc de afacere, poate chiar turism.”
Reporter: „Aveti resurse?”
Udrea: „In ciuda statutului meu, sunt suficienti oameni care sa ma sprijine sa pornesc o afacere.”
 
”Magistratii sunt pe varianta «nu» orice este legat de Elena Udrea, pentru ca culoarul este creat, ordinul este dat si au un singur scop finalizarea. Da, am acest statut, legislatia din Costa Rica prevede ca acest statut se da in doi pasi: la momentul solicitarii primesti un astfel de statut provizoriu pe un an de zile, urmand ca apoi sa il primesc definitiv. Am solicitat acest statut in luna februarie, am fost audiata in martie. Am primit acest statut provizoriu pe 21 martie. (...) Una din obligatii este de a nu parasi Costa Rica. Tara asta si-a asumat protectia in ceea ce ma priveste”, a afirmat Elena Udrea, intr-o interventie telefonica la Antena 3, conform news.ro.
 
Ea a sustinut ca, initial, nu a vrut sa invoce acest statut.
 
”Motivatia pe care eu am oferit-o si am probat-o in fata autoritatilor din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec in Romania, atat la modul general - o grupare care foloseste justitia pentru a-si elimina adversarii, am aratat cazuri concrete, oameni care au fost condamnati doar pentru ca au fost adversarii acestui sistem, am aratat cum judecatorii sunt numiti in functie la solocitarea generalilor SRI. Dar si cazul meu particular: de ce eu afirm ca in Romania imi sunt incalcate drepturile”, a declarat Elena Udrea.
 
Fostul ministru a sustinut ca doreste sa se intoarca in Romania si ca nu are nicio proprietate in Costa Rica.
 
„Eu ma pot intoarce oricand, doar daca motivele pentru care mi-a fost acordat refugiul dispar. (...) Nu mi-am luat proprietate aici, nu mi-am deschis companie, m-am preocupat de statut si de procesul din Romania”, a afirmat Udrea.
 
Intrebata din ce traieste in Costa Rica, Elena Udrea a raspuns: ”Nu am mari cheltuieli. Sunt singura acum. Nu am familia aici. A fost mama de Paste, dar a plecat ieri sau alaltaieri. Sunt o persoana singura care nu are multe ocazii sa cheltuie. In afara ca trebuie sa platesc o cazare si chirie si ma hranesc, alte cheltuieli nu am la acest moment. Imi doresc ca lucrurile sa se termine acasa si o sa ma intorc. Nu imi pun problema acum sa imi fac o viata aici. Daca situatia va continua sunt obligata sa o fac fata de statul Costa Rica”.
 
In legatura cu sarcina, fostul ministru a precizat: „Acum bine. Nici asta nu conteaza pentru instanta. Se grabeste. Nu a contat ca trebuie sa stau la pat, ca am pierdut unul din copii. Acum e bine. Eu am fost foarte cuminte, am fost la control. Sunt bine, doar ca nu imi permit sa fiu la fel de activa cum as vrea. Medicul a fost foarte multumit la ultimul control. Ma bucur ca starea de sanatate e buna. Iubitul a fost de Paste si s-a intors in tara”.
 
ICCJ: Din inscrisurile depuse de avocati nu rezulta ca Elena Udrea a primit statutul de refugiat in Costa Rica
 
Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins vineri cererea depusa de Elena Udrea de a fi audiata la distanta in dosarul “Gala Bute”, prin videoconferinta sau comisie rogatorie, deoarece nu rezulta din inscrisurile depuse de avocatii sai ca a primit statutul de refugiat politic in Costa Rica.
 
“Din inscrisurile prezentate, emise de autoritatile din Costa Rica, nu rezulta ca a primit statutul de refugiat sau de refugiat politic, ci doar ca a formulat o solicitare catre autoritati de a primit statutul de refugiat”, a spus presedintele completului de judecata.