Imprimare
PDF

Prima reactie a ministrului Carmen Dan in scandalul placutelor anti-PSD


Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut o prima reactie in cazul lui Razvan Stefanescu, soferul masinii inmatriculate in Suedia cu numere preferentiale.
“Am toata increderea ca seful Politiei Romane, care in acest moment deruleaza o serie de verificari, va face lumina in aceasta situatie controversata”, a declarat Carmen Dan joi, la sediul MAI, potrivit Agerpres.
 
Luni, Brigada Rutiera a anuntat ca lui Razvan Stefanescu i s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de “conducere pe drumurile publice a unui vehicul inmatriculat in alt stat care nu are drept de circulatie in Romania”, fapta prevazuta de art. 334, alin. (4) din Codul penal.
 
Barbatul, in varsta de 45 de ani, care lucreaza ca sofer in Suedia, a ramas si fara permis.
 
Seful Politiei Romane, Ioan Buda, sustinea miercuri ca soferul a intrat in Romania legal din punct de vedere al actelor privind placutele de inmatriculare.
 
“A intrat in tara legal din punct de vedere al placutelor de inmatriculare, din punctul meu de vedere ilegal (...), imoral sa spun asa, pentru ca avea acea sintagma pe placutele de inmatriculare, vulgara, dar asta e alta problema, care nu tine de... Poseda documente de calatorie”, a spus Buda.
 
Seful IGPR a precizat ca autoritatile suedeze au informat Politia Romana despre faptul ca placutele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.