Imprimare
PDF

Ministrul Justitiei, despre decizia lui Iohannis privind revocarea sefei DNA: Am inteles ca va citi pana va intelege


Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineata, legat de decizia pe care Klaus Iohannis ar urma sa o ia privind revocarea din functie a sefei DNA, ca a inteles ca presedintele va citi motivarea Curtii Constitutionale “pana va intelege”.
El a reiterat ca decizia CCR produce efecte juridice de la momentul publicarii in Monitorul Oficial si si-a exprimat “aceeasi convingere” ca seful statului ”isi va indeplini obligatiile”.
 
“Eu am declarat in repetate randuri, si va asigur ca astfel stau lucrurile, chiar daca in spatiul public, din considerente diferite, au aparut si alte afirmatii. Decizia produce efecte juridice, ca orice decizie, obligatie in cazul acesta, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei. Nu avem un termen. Am inteles ca domnia sa va citi, am inteles ca domnia sa va citi pana va intelege, iar eu exprim aceeasi convingere ca isi va indeplini obligatiile”, a spus ministrul, conform news.ro.
 
El a sustinut ca nu este ironic la adresa presedintelui, ci doar le-a repetat jurnalistilor ceea ce a spus presedintele: Nu (a fost o ironie -n.r.), sa intelegeti ca doar am repetat ceea ce domnia sa a afirmat. Preferabil sa intrebati pe domnul presedinte (daca incalca legea -n.r.)”, a mai spus ministrul Justitiei.
 
Tudorel Toader a facut declaratii luni dimineata, la sediul Ministerului Justitiei, unde la aceasta ora se intalneste cu o delegatie a Comsiei de la Venetia, discutiile vizand modificarea legilor justitiei si a Codurilor penale.
 
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminica seara, la Antena 3, ca daca presedintele Klaus Iohannis va face “greseala fatala” de a nu respecta decizia Curtii Constitutionale privind revocarea sefei DNA, PSD va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispozitie din punct de vedere civic, legal, constitutional si parlamentar., iar intrebat daca va declansa procedura de suspendare a sefului statului, Dragnea a spus ca “orice este posibil”. El a mai sustinut ca Laura Codruta Kovesi a incalcat Constitutia, iar daca si presedintele Iohannis o va incalca, “PSD trebuie sa actioneze indiferent de ceea ce se intampla”. “Situatia in care s-a ajuns si intensitatea la care a ajuns aceasta lupta noua nu ne mai da niciun fel de grad de libertate sa mai dam inapoi”, a afirmat liderul PSD.
 
In 30 mai, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kövesi. CCR a stabilit ca, pentru solutionarea acestui conflict, presedintele urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al DNA.
 
Joi, Curtea Constitutionala a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruta Kovesi de la conducerea DNA.
 
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca nu se pronunta in privinta revocarii sefei DNA decat dupa ce va primi motivarea CCR si o va citi cu foarte mare atentie. El a precizat insa ca ia in calcul sa respecte statul de drept, sa il intareasca, sa aiba grija ca procurorii sa ramana independenti, cu respectarea Constitutiei, subliniind ca articolul din legea fundamentala care spune ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei nu poate insemna sub nicio forma in subordinea acestuia.
 
”Asa cum am spus, astept motivarea Curtii, pe care o vom citi pana o intelegem sau pana intelegem ceva din ea, dupa care voi comunica ce trebuie facut sau ce voi face eu mai exact. Insa, la momentul acesta, pot sa va spun doua-trei lucruri care tin evident de aceasta tema”, le-a spus presedintele jurnalistilor.
 
Tot marti, Klaus Iohannis afirma ca nu exista niciun motiv pentru suspendarea sa din functie si nu ii este teama de niciun fel de incercare de suspendare.
 
”Apropo de suspendare, am observat ca foarte multi sunt preocupati de suspendare. Pot sa va spun ca eu, nu. Nu exista niciun motiv de suspendare si nu mi-e teama de niciun fel de incercare de suspendare”, a declarat Iohannis.