Imprimare
PDF

Ion Iliescu, prima reactie in dosarul Revolutiei: „Ne dau lectii oameni care, in timpul ceausismului, au tacut malc”


Fostul presedinte al Romaniei a reactionat, vineri seara, dupa ce Klaus Iohannis a aprobat cererea procurorului general privind inceperea urmaririi penale, atat in cazul sau, cat si a lui Petre Roman si Gelu Voicain Voiculescu.
In calitate de presedinte, respectivi membri ai Consiliului National al Frontului Salvarii Nationale, cei trei sunt acuzati de infractiuni contra umanitatii, in timpul Revolutiei din decembrie ’89. 
 
In acest context, Ion Iliescu a comentat decizia intr-o postare pe blogul sau, desi avocatul Adrian Georgescu a precizat anterior ca nu l-a lasat pe clientul sau „sa vorbeasca la audieri, pentru ca era foarte clar ca povestea, in calitate de martor, fapte de-ale dumnealui, care l-ar fi incriminat si ar fi putut sa fie folosite impotriva sa.”
 
Astfel, referindu-se la decizia presedintelui Klaus Iohannis de a aproba cererea de incepere a urmaririi penale, Ion Iliescu a afirmat: „In ceea ce ma priveste decizia presedintelui Iohannis nu ma surprinde, cu toate ca nu vad care este cadrul legal in care se inscrie. Ma surprinde insa faptul ca, liberi fiind, oamenii nu mai cred ca trebuie sa lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns sa ne dea lectii de democratie oameni care, in timpul ceausismului, au tacut malc, asta cand nu puneau umarul la costruirea cultului personalitatii lui Ceausescu.”
 
Referitor la dosare, Iliescu sustine ca „au facut obiectul atentiei procuraturii timp de 28 de ani.”
 
Referitor la dosare, el a afirmat ca „au facut obiectul atentiei procuraturii timp de 28 de ani.”
 
„Am decis sa ies din tacerea pe care mi-am impus-o in legatura cu actiunile justitiei in cazul dosarelor generic numite ”Revolutia” si ”Mineriada”, din obligatia de a lamuri cateva lucruri. Prima observatie se refera la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legatura cu aflarea adevarului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva ca acesta este scopul acestui spectacol ”justitiar”, cand, in cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici macar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat actiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Politiei Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au raspandit zvonuri ce au incitat la violente, au atacat si incendiat sediul Televiziunii publice si au ranit oamenii care aparau studiourile tv de furia dezlantuita a unor indivizi, la fel de fara chip si identitate ca si teroristii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar in momentul in care se redacta Comunicatul catre tara a CFSN?
 
Pentru cei mai multi dintre cei care acuza acum in spatiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Targu Mures, nu mai exista, pentru ca, nu-i asa, contrazic tezele lor despre natura si consecintele lor, si nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai exista, iar minerii au venit la Bucuresti fara motiv, doar pentru a reprima o manifestatie, cea din Piata Universitatii, pe care organizatorii ei o incetasera a doua zi dupa alegerile din 20 mai 1990. Se construieste o alta realitate, pentru a justifica astfel de dosare.
 
Au facut obiectul atentiei unor comisii speciale ale Parlamentului Romaniei. De fiecare data solutiile pronuntate au nemultumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidenta probabil, atunci cand apar crize de natura politica, in special, care necesita schimbarea agendei publice. Acum ni se spune ca istoria trebuie scrisa de procurori si judecatori. De ce? Ca sa aflam ca o Revolutie dureaza exact cat ii trebuie unui dictator sa decoleze de pe acoperisul sediului puterii? Dupa care, in secunda urmatoare, democratia se instaleaza, institutiile ei infloresc si schimbarea s-a terminat?
 
Aceasta abordare este pe cat de politizata, pe atat de periculoasa. Nu poti fundamenta un dosar de cercetare penala pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corecta. In acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrala a evenimentelor. Nimeni nu poate sa spuna ca stie tot ce s-a intamplat, si ca tot ce stim noi, ceilalti, este fals, ca varianta lui are drept de adevar absolut, iar Justitia trebuie sa consfinteasca aceasta varianta. Ei bine, asta se doreste cu aceste doua dosare! Nu dovezile trebuie sa duca spre un verdict, verdictul a fost dat in afara cadrului legal, iar justitia trebuie doar sa inlature acele dovezi care ar contrazice verdictul.
 
Nu cred ca-si inchipuie cineva ca vechiul sistem abandona, fara sa reziste, puterea, in decembrie 1989, oricat de erodat si de slabit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar daca unii, mai rapizi in decizii, incepusera sa fuga de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza sa ne intalnim in organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta daca justitia ar vrea sa cerceteze acele evenimente in mod corect – evenimente care au reprezentat razbunarea lor pentru ca au fost alungati de la putere in decembrie 1989”, a precizat Ion Iliescu.
 
In opinia sa, „totul se transforma intr-o farsa, jignind sacrificiul si memoria celor care au luptat pentru libertate si democratie.”
 
„(..)Am spus si repet: ar fi fost bine daca am fi avut parte si noi precum Polonia, Ungaria si Cehoslovacia,de o tranzitie negociata. O revolta populara a nascut un vid de putere. Niste oameni, din cele mai diverse zone ale societatii, si de cele mai diverse convingeri politice, au incercat sa dea un sens si o directie schimbarii. Si-au asumat niste responsabilitati. Acum sunt acuzati ca au indraznit acest lucru.
 
Totul se transforma intr-o farsa, jignind sacrificiul si memoria celor care au luptat pentru libertate si democratie. Probabil ca trebuia sa trecem si prin faza asta. Desi altele sunt problemele de pe agenda natiunii. Care agenda pare sa nu mai aiba nici obiectivul integrarii europene, nici pe cel al dezvoltarii, combaterea saraciei, o viata mai buna pentru romani.
 
Programul Revolutiei Romane ramane in continuare actual. Poate ca asta deranjeaza, in ultima instanta. Dar nu este vina mea ca se intampla asa. Prezentul este opera colectiva. Eu mi-am facut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care cauta tapi ispasitori pentru esecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei”, a mai scris Ion Iliescu, pe blogul sau.