Imprimare
PDF

Iohannis a promulgat legea care interzice actele de hartuire in public si in privat


Presedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea legii care interzice actele de hartuire in public si in privat.
“Este interzis orice comportament de hartuire, hartuire sexuala sau hartuire psihologica definite conform prezentei legi, atat in public, cat si in privat”, se arata in actul normativ.
 
Legea prevede, de asemenea, ca aceste acte constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 3.000 lei la 10.000 de lei, daca fapta nu a fost savarsita in conditii care, potrivit legii penale, este considerata infractiune, scrie Agerpres.
 
Dispozitiile acestei legi vor fi puse in practica de Ministerul Afacerilor Interne, prin ofiterii si agentii de politie din cadrul Politiei Romane, ofiterii si subofiterii din cadrul Jandarmeriei Romane, ofiterii si agentii de politie din cadrul Politiei de Frontiera Romane, in zona de competenta, precum si de catre politistii locali.
 
Tot joi, seful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic si a Legii pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.