Imprimare

Ce salarii au acum Iohannis, Dragnea, Dancila si Patriarhul Daniel


Cresterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie, inseamna bani mai multi si pentru alesi.
Lefurile demnitarilor s-au marit din aceasta luna cu aproape 10 procente, ceea ce in unele cazuri echivaleaza cu un salariu minim pe economie in plus, pe langa ce aveau pana acum. Asadar, sefii Parlamentului, premierul si presedintele tarii vor castiga peste 5.000 de euro lunar. Norocosi sunt si parlamentarii, care au castiguri de trei ori mai mari fata de acum doi ani.
 
Deputatii si senatorii sunt tot mai fericiti, cand vine vorba de bani. Daca in iunie 2017, inainte ca legea gandita de Olguta Vasilescu sa intre in vigoare, un parlamentar fara functii castiga, in medie, 7.000 de lei brut pe luna, de acum va primi aproape 19.000 de lei pe luna.
 
Mai multi bani in buzunare vor avea si Liviu Dragnea ori Calin Popescu, dar si premierul Viorica Dancila sau Patriarhul Daniel. Acestia vor avea, de luna aceasta, aproape 24.000 de lei.
 
Avocatul Poporului va primi o leafa de aproape 22.000 de lei pe luna, la fel ca un ministru, cu aproape 2.000 de lei mai mult decat in decembrie.
 
Presedintele Romaniei ramane cel mai bine platit demnitar. Daca luna trecuta Klaus Iohannis avea un salariu de 22.800 de lei, din ianuarie va primi aproape 25.000.
 
Explicatia este ca veniturile demnitarilor se calculeaza in functie de coeficientul din legea salarizarii, inmultit cu salariul minim pe economie care, luna aceasta, a crescut la 2.080 de lei.
 
Liviu Dragnea: “Legea salarizarii unitare face ordine intr-un sistem in care a dominat haosul, bunul plac si discriminarea. La munca egala, salarii egale.”
 
Si in timp ce primele si sporurile bugetarilor au fost inghetate pentru anul in curs la nivelul anului 2017, alesii au ramas cu beneficiile. De exemplu, pensiile speciale ale parlamentarilor cresc si ele odata cu majorarea salariilor, iar pentru un mandat in Parlament, acestia vor lua in jur de 5.000 de lei.
 
Cristian Seilder, USR: ”Ati promis echitate si justitie sociala, dar nu v-ati atins de pensiile speciale. Ba mai mult, le-ati inmultit. Ati dat pensii speciale Avocatului Poporului, Autoritatii Electorale Permanente, Consiliului Concurentei si daca v-ar fi permis CCR, chiar si alesilor locali.”
 
Drept urmare, bugetul Parlamentului a crescut pentru 2019, asta desi bugetul de stat nu a fost inca adoptat.