National
Băsescu, judecătorilor UE: Slavă Domnului, nu avem dosare la dumneavoastră
Cine ar câştiga alegerile locale dacă s-ar vota mâine
Ponta: În judeţele cu 6% minorităţi să fie atribuit un mandat la alegeri chiar dacă nu este câştigat
Corlăţean spune că nu sunt bani pentru intrarea în vigoare a Codulului de procedură civilă
Cine are cel mai bun job din România în 2012: Esca, mai tare ca Patriarhul Daniel
Vîntu a depus la dosar o înregistrare primită la semafor de la un posibil ofiţer SRI
În anunţul pentru Consiliul European, pe listă e Traian Băsescu, nu Ponta, spune Cristian Preda
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, joi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în anunţul primit la grupul PPE referitor la Consiliul European din 23 mai Traian Băsescu figurează pe listă, el precizând că în Consiliu sunt chemaţi cei care nu trebuie să dea un telefon atunci când decid.
Ponta, atac la preşedintele Curţii Constituţionale: "Ştiu că e prietenul lui Băsescu"
Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a apreciat că şeful statului şi nu primul-ministru ar trebui să meargă la Consiliul European, că ştie că acesta este prietenul lui Băsescu, dar că ar fi mai bine să vorbească atunci când este întrebat.
INSTANŢA: Toate documentele emise pentru Roşia Montană SUNT VALABILE
Documentația de urbanism din 2002 pentru proiectul Roșia Montană este în vigoare și își produce efectele, iar toate documentele care au fost sau vor fi emise pe baza PUG și PUZ 2002 sunt valabile, se arată în motivarea deciziei din 4 aprilie a Curţii de Apel Alba Iulia, dată publicităţii joi.
Victor Ponta la RoNewMedia: "România NU va ratifica ACTA"
Guvernul A APROBAT creşterea salariilor bugetarilor şi returnarea CASS către pensionari
Mai multe articole..
- Ponta a vorbit cu Băsescu despre participarea la CE: Ne-am înţeles că nu ne-am înţeles, mai discutăm
- Mihai Răzvan Ungureanu: Parteneriatul meu cu PDL continuă
- Fostul consilier al lui Iliescu, Victor Opaschi, a fost numit secretar de stat
- Alt MINISTRU, acelaşi DEZASTRU: Interimarul de la Educaţie, GREŞELI a la VANGHELIE
- Guvernul taie deplasările în ţări exotice. Ce memorandum a aprobat
- Tănăsescu, înlocuit cu Şerban Matei pe postul de reprezentant al României la FMI
- Ungureanu, despre Mang: O pată pe obrazul Executivului înseamnă o pată pe obrazul fiecărui român
- Ponta, mesaj către opoziţia PDL- UDMR: Să dea dovadă de decenţă şi mai multă memorie
- Bogdan Oprea, noul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu
- Ce spune Ponta despre situaţia economică a României
- Voinea: Cred că vor urma trei trimestre consecutive de creştere economică, ţinta pe 2012 rămâne 1,5%
- Ponta: Banca Mondială va pune la dispoziţia României 1 miliard de euro
- Liviu Popa: Respect decizia lui Ioan Rus aşa cum îl respect şi pe dânsul
- Guvernul taie avântul PNL de a desfiinţa CASS
- PNL nu acceptă noua lege a sănătății, va trebui să discutăm cu PSD, spune Nicolăescu











