Imprimare
PDF

Un apropiat al clanului Corduneanu, ridicat pentru trafic de tigari


Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iasi au dispus ieri retinerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpatilor  Besleaga Petru-Emanuel, Cozma Flavius-Marian, Costea Mihai, Gafita Costache, Lupu Constantin, Petrovici Dimitrie-Claudiu si Paduraru Geta,  pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si contrabanda in forma continuata. Petrovici Dimitrie-Claudiu este un apropiat al clanuluio Corduneanu, el a fost cel care a aruncat cu un cocktail Molotov in vila interlopului Vandam. 
In fapt, din actele administrate in cauza, au rezultat indicii si s-au obtinut probe privind existenta si functionarea a doua grupuri infractionale organizate cu denumirile generice „OPRISENI” si „PRISACANI”, interconectate, cu componenta multinationala, romana si moldoveana, care au actionat in mod constant si ofensiv pe raza judetului Iasi, in scopul introducerii ilegale de tigarete in Romania, prin acte de contrabanda peste raul Prut, si, ulterior, colectarea, transportul, depozitarea si comercializarea prin intermediari sau direct in scopul obtinerii de beneficii financiare.
 
   Ulterior, pe parcursul documentarii cauzei pana in prezent, in legatura cu activitatea ilegala desfasurata de catre primele doua grupari infractionale organizate, au rezultat indicii si s-au obtinut probe privind existenta si functionarea unui al treilea grup infractional organizat cu denumirea generica „ALBINET”, care a actionat in mod constant pe raza municipiului Iasi, cu ramificatii si pe raza judetului Suceava, cu componenta multinationala, romana si moldoveana/ucraineana, in scopul introducerii ilegale, colectarii, transportulului, depozitarii si comercializarii de tigarete provenite din contrabanda pe raza mun. Iasi, prin intermediari sau direct, in scopul obtinerii de beneficii financiare.
 
   Membrii grupurilor au avut legaturi bine inchegate intre ei pe segmente relationale si momente actionale, cu aport diferit adus la indeplinirea sarcinilor in functie de posibilitatile de actiune ale fiecaruia in cadrul grupului.
 
   In urma cercetarilor efectuate in cauza s-a constatat ca grupurile infractionale organizate cu denumirile generice „OPRISENI” si „PRISACANI” au actionat  cu preponderenta in zona de competenta a Sectorului Politiei de Frontiera Tutora  iar grupul infractional organizat cu denumirea generica „ALBINET” a actionat cu precadere pe raza municipiului Iasi, dar cu ramificatii si pe raza judetului Suceava.
 
   S-a constatat ca membrii grupurile infractionale organizate „OPRISENI” si „PRISACANI”  cunosteau foarte bine configuratia terenului si a tuturor cailor de acces in zona impadurita catre malul raului Prut, iar prin pozitionarea localitatilor Prisacani, Moreni, Opriseni in imediata apropiere a malului raului Prut langa digul national, intreaga zona le oferea  posibilitati de observare si supraveghere a patrulelor Politiei de Frontiera, luandu-si intotdeauna masuri de protectie prin dispunerea in teren a celorlalti participanti la infractiune in vederea observarii din timp si de la distanta a sosirii patrulelor de politie in zona respectiva. In perioada noiembrie 2016 - septembrie 2018, in urma activitatilor de monitorizare si realizarii de capturi intermediare, au fost indisponibilizate  peste 1.390.560 tigarete, diferite marci, in valoare totala de aproximativ 646.496 lei.
 
   La data de 27 septembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iasi impreuna cu  politisti de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi au efectuat un numar de  38 perchezitii domiciliare la membrii gruparii, in mai multe locatii de pe raza judetelor Iasi si Suceava, ocazie cu care au fost descoperite si ridicate/indisponibilizate in vederea continuarii cercetarilor 5.100 pachete tigari (102.000 tigarete) de diferite marci, o folie de plastic de culoare neagra cu o substanta vegetala de culoare verde-olive (in amestec cu tutun, cu miros intepator), o substanta vegetala de culoare verde olive, tigarete rulate artizanal ce contin materie vegetala de culoare verde olive, folii de staniol in care se gaseste substanta vegetala, o rola cu hartie subtire, 10 aparate de maruntit tip grinder, cu urme de materie vegetala, diferite recipiente ce contin urme de materie vegetala, patru autovehicule, in valoare de aproximativ 17.000 de euro, 39 telefoane mobile de diferite marci si 31 cartele SIM, doua carduri de memorie, doua pistoale, o arma de vanatoare, opt cartuse, un box, un baston metalic tip telescop, suma de 61.320 lei, 625 lire sterline, 13.120 Euro, 100 USD , diferite inscrisuri utile cauzei.
 
   Inculpatii urmeaza sa fie prezentati Tribunalului Iasi cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile. Actiunea a fost efectuata cu sprijinul B.C.C.O. Iasi si Suceava si Brigazii de Jandarmi Mobila „Alexandru cel Bun” Bacau. Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale. Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.