Imprimare
PDF

Tacere totala dupa un grav incident aviatic


Panica la sfarsitul saptamanii trecute printre pasagerii zborului Tarom, din Iasi catre Bucuresti * oamenii au trait clipe de cosmar dupa ce un motor al aeronavei s-a defectat chiar in timpul zborului *

compania nu a remis niciun punct de vedere oficial cu privire la aceasta intamplare, ultima raportare cu privire la probleme tehnice identificate in timpul zborului dateaza din 17 martie, la Bucuresti * este cel mai notabil incident cunoscut pe Aeroportul Iasi in acest an, dupa ce, la sfarsitul anului trecut, un alt zbor Tarom pe ruta Bucuresti – Iasi a facut obiectul unei anchete aCentrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile * de multe ori, reprezentantii aeroportului iesean s-au plans de faptul ca datele comunicate de companii sunt putine ori inexistente atunci cand zborurile sunt anulate ori intarziate

Compania aeriana Tarom pare sa se confrunte cu probleme tot mai grave dupa scoaterea mai multor rute de pe Aeroportul Iasi, din cauza flotei invechite. Pasagerii care au plecat plecat joi, 23 martie cu aeronava Tarom de la Iasi catre Bucuresti au trecut prin momente de cosmar, cand avionul a inceput sa aiba probleme la un motor chiar in timpul zborului. Cursa era programata cu decolare de la Iasi la ora 14.30 si totul parea sa fie in regula din punct de vedere tehnic. Doar ca lucrurile au luat o intorsatura brusca, la putin timp de la decolare. „A fost o problema tehnica depistata in timpul zborului, la zece minute de la decolare. Pentru siguranta pasagerilor, pilotul s-a intors pe pista de la Iasi, iar oamenii au fost preluati pentru zborul de la ora 18.50, cu o aeronava mai mare. Problema la prima aeronava a fost rezolvata mai tarziu. Cat au stat in aeroport, pasagerii au primit o gustare din partea companiei”, au precizat reprezentantii aerogarii iesene. Incidentul a provocat panica printre pasageri, care si-au facut cruce, crezand ca va fi ultimul lor zbor. „M-am imbarcat in cursa de joi dupa-amiaza, alaturi de alte persoane. La cateva minute de la decolare, am fost anuntati ca sunt probleme la unul dintre motoarele avionului, care parea destul de vechi. De asemenea, ni s-a spus ca trebuie sa ne intoarcem pe Aeroportul Iasi. Sincer va spun, am vazut moartea cu ochii! La intoarcere eram asteptati de masini de acordare a primului-ajutor medical. Am fost dusi la hotel si am plecat cateva ore mai tarziu, cu o alta cursa, dar am tras o sperietura groaznica”, a declarat unul dintre pasageri.

Depasiti de probleme

Despre acest incident, Tarom nu a comunicat nimic, ultima informare publicata pe site-ul companiei facand referire la probleme tehnice inregistrate pe alt zbor, respectiv Bucuresti-Budapesta, din 17 martie, care s-a intors din drum dupa 40 de minute, ca efect al unor probleme la computerul de navigatie. Este primul incident cunoscut din acest an pe Aeroportul Iasi, cand compania anuleaza o cursa ca urmare a problemelor tehnice. In octombrie, anul trecut, Tarom a avut parte de nu mai putin de cinci evenimente similare in 24 de ore, inclusiv ratarea decolarii zborului Bucuresti – Iasi care a facut obiectul unei anchete demarate de Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile. Respectivul incident s-a petrecut tot intr-o joi, pe 13 octombrie 2016, cand aeronava Tarom care pleca spre Iasi a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Dupa problemele din luna octombrie 2016, Tarom a luat decizia scoaterii din flota a doua aeronave A310, dar care nu au fost inlocuite cu altele noi. Acesta ar putea fi motivul pentru care au fost eliminate din orarul Aeroportului Iasi zboruri externe importante catre Munchen, Madrid, Roma si Bologna.

Comunicare inexistenta cu aeroporturile

Nu de putine ori, conducerea Aeroportului Iasi s-a aflat in postura de a nu putea oferi detalii cu privire la cursele anulate tocmai din cauza politicii de comunicare deficitara practicata de companiile de zbor. In astfel de situatii, pasagerii arata cu degetul catre Aeroport, cand deciziile apartin de fapt, in exclusivitate, pilotilor companiilor aeriene. In acest sens, Ministerul de Interne a pus in dezbatere publica un proiect de lege prin care toate companiile de transport aerian ce efectueaza zboruri din sau spre Romania vor fi obligate sa transmita datele personale ale tuturor pasagerilor ale pasagerilor imbarcati si istoricul calatoriilor.