Imprimare
PDF

Se lucreaza la foc continuu! Lucrarile efectuate de Veolia Energie Iasi sunt in grafic. Ce interventii s-au efectuat astazi


Aproximativ 25% din angajatii Veolia Energie Iasi (110 persoane) si 20 de colaboratori externi s-au mobilizat pentru a executa in paralel 38 de interventii in interval de doar 48 de ore.

Astazi, 23 august si maine, 24 august, echipele noastre realizeaza o actiune integrata in cadrul careia se vor efectua interventii la CET Tudor (23), pe retelele primare (12) si secundare (3), lucrari menite sa pregateasca derularea in conditii optime a sezonului de incalzire 2016-2017 si care necesita sistarea apei calde in Municipiul Iasi pana maine seara la orele 22h00.

„Daca pana acum 4-5 ani furnizarea apei calde era sistata timp de 4 sau chiar 6 saptamani in timpul verii, colegii nostri s-au mobilizat admirabil anul acesta, iar aceasta actiune integrata derulata de-a lungul a doar 48 de ore a fost organizata pana in cele mai mici detalii din respect pentru iesenii carora dorim sa le furnizam apa calda si caldura la un grad cat mai inalt de calitate si continuitate atat in timpul sezonului de incalzire, cat si in afara acestuia”, spune Ana-Maria Icatoiu, Director Comercial si de Comunicare al Veolia Energie Iasi.

Aceasta actiune integrata are ca principal obiectiv furnizarea de servicii la cel mai inalt grad de calitate si continuitate tuturor clientilor Veolia. Actiunea urmareste, in principal:

- fiabilizarea retelelor primare din incinta CET Tudor, cele care asigura transportul energiei catre punctele termice din oras pe toata perioada anului;
- eliminarea punctelor slabe identificate pe retelele de transport si de distributie;
- securizarea vanelor de sectionare de pe retele in asa fel incat, in cazul aparitiei unor avarii pe conducte, numarul clientilor afectati sa fie redus la minim.

Lucrarile presupun, printre altele, inlocuirea sau revizia a 19 vane cu diametre cuprinse intre Dn 40 mm si Dn 600 mm din CET Tudor si de pe magistralele de termoficare, inlocuirea de compensatori cu diametrul Dn 1 100 mm in CET 1, modificari de circuite primare in 3 puncte termice, inlocuirea a 2 tronsoane de magistrale identificate ca prezentand risc de avarie si pregatirea racordurilor pentru conectarea de noi clienti direct la retelele primare, cu modul termic individual.

Veolia Energie Iasi va realiza in cursul anului 2016 investitii din fonduri proprii in valoare de de 11 milioane de lei, atat la centralele de productie (6 milioane: cazanul K2 si turbina TA1 de la CET Holboca), cat si pe retelele primare si secundare (2,3 milioane: inlocuirea a 4 km de tevi; introducerea a 1,7 km de conducte pentru recircularea apei calde intre punctele termice si blocuri) si pentru cresterea portofoliului de clienti (2,7 milioane).