Imprimare
PDF

Reputatul medic Michael Hollie vine pentru prima data in Iasi


Marti, 9 octombrie, incepand cu ora 18:00, in cadrul complexului Little Texas, Arcadia – Spitale si Centre Medicale organizeaza, in parteneriat cu Integrative Life, un eveniment dedicat descoperirii unui nou concept de educatie privind preventia bolilor cronice printr-o nutritie corecta – „Dinner with the Doctor”.
aInitiator al programului de succes „Dinner with the Doctor”, cunoscutul medic Michael Hollie vine pentru prima data in Iasi, la invitatia lansata de Arcadia – Spitale si Centre Medicale si Integrative Life, pentru a sustine o conferinta pe tema regimului alimentar bazat in intregime pe plante – „Whole Plant-Based”. Este vorba despre o dieta integral vegana – bazata in exclusivitate pe legume, fructe si seminte – si care exclude folosirea uleiului.
 
Evenimentul va avea loc in cadrul complexului Little Texas, marti, 9 octombrie, incepand cu ora 18:00, si se va incheia cu o cina pregatita in acord cu principiile  promovate, fara ulei, din legume si cereale organice, integrale. In acest mod, fiecare participant va avea sansa sa descopere cat de gustoasa poate fi mancarea sanatoasa. Experienta culinara se imbina perfect cu multitudinea informatiilor stiintifice oferite de dr. Hollie.
 
Dr. Michael Hollie este un cunoscut medic american, specializat in astm, alergologie si imunologie, consultant medical recunoscut datorita activitatii sale sustinute pentru promovarea unui stil de viata sanatos. Este membru al Colegiului American Lifestyle Medicine, al Academiei Americane de Alergie, Astm si Imunologie si al Colegiului American de Alergie, Astm si Imunologie.
 
Evenimentul „Dinner with the Doctor” este un preambul al campaniei „Stil de viata sanatos”, care urmeaza a fi lansata in curand si prin care Arcadia isi propune sa aduca in prim plan importanta asumarii unui stil de viata cu impact direct si pozitiv asupra sanatatii.
 
Lider in sanatate in regiunea de Nord-Est, Arcadia – Spitale si Centre Medicale ofera servicii medicale integrate, fondate pe o structura complexa, intr-o continua dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Interventionala, 3 Centre de Imagistica Medicala, Maternitate, 6 Centre Medicale).