Procuror iesean monitorizat 6 luni de catre DNA PDF Imprimare Email


Procurocul iesean Vasilii Pretula, prim-procuror adjunct in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, a fost monitorizat timp de 6 luni de procurorii de la DNA din cauza ca ar fi incercat sa intervina pe langa cateva colege ale sale pentru ca acestea sa dea solutii favorabile intr-un dosar care privea un prieten de-al sau.

In acelasi dosar a mai fost cercetat si avocatul Sorin Besleaga. Acesta i-ar fi cerut ajutorul lui Pretula pentru a interveni pe langa executorul judecatoresc Gabriel Barca pentru a nu pune in aplicare o sentinta judecatoreasca. Sentinta in cauza privea un litigiu in care era implicata societatea Incom SA. Procurorii de la DNA i-au monitorizat pe cei trei in speranta ca vor gasi probe cu privire la favorurile pe care le-ar fi putut primi din partea societatii Incom SA. "Il cunosc pe domnul Pretula, insa nu i-am cerut niciodata sa ma ajute cu ceva in dosarele pe care le am. Am fost ascultat 6 luni si nu este normal deloc sa se intample asa ceva. Mai mult, dreptul la aparare mi-a fost incalcat in mod evident", a declarat avocatul Sorin Besleaga. In ceea ce-l priveste pe Gabriel Barca, a fost cercetat si acesta din cauza ca ar fi primit bani pentru a nu pune in aplicare o sentinta judecatoreasca si implicit o evacuare dintr-un imobil.

Printre altele, Vasilii Pretula mai este acuzat ca a rugat o colega sa dea o solutie de scoatere de sub urmarire penala pentru un sofer care fusese prins baut la  bolan. Soferul respectiv ar fi intervenit pe langa Pretula printr-un grefier de la Tribunalul Iasi. Vasile Pretula a deschis o actiune la Curtea de Apel prin care solicita ca dosarul sa fie redeschis si sa fie chemat la DNA pentru a fi audiat si pentru a-si expune punctul de vedere. Motivul acesta pare sa nu fie unul real, ci, in fapt, procurorul si-ar dori sa vada actele din dosarul de urmarire penala si detalii despre monitorizarea sa in cele 6 luni. "O sa asteptam solutia instantei de judecata. Eu consider ca s-a facut o nedreptate si am fost interceptat in mod abuziv timp de 6 luni", a declarat Vasilii Pretula. F.D.


 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează