Imprimare
PDF

Primarul anunță realizarea unei machete a orașului


În timpul dezbaterilor legate de extinderea Palas, primarul Mihai Chirica și-a asumat un proiect pentru anul viitor: realizarea unei machete a orașului.
 
Potrivit publicației apix.ro, o astfel de machetă a fost solicitată de către unii arhitecți în contextul dezvoltării Palas, iar, din discuții a reieșit că, de fapt, o astfel de solicitare a fost formulată de Comisia de monumente istorice. Numai că, această Comisie nu a solicitat o machetă strict cu zona de dezvoltare a Palas, ci cu întreg centrul istoric.
 
„Având în vedere complexitatea întregii zonei centrale, o machetă care să prezinte foarte fidel necesită un efort absolut uriaș pe care trebuie să și-l asume orașul în momentul generării unui Plan Urbanistic General. Există deschidere în acest sens, dar pentru a o face la nivelul de precizie, cerem măsurători, date, o serie de elemente care solicită la rândul lor un timp. În momentul stabilirii arhitecturii clădirilor, va fi realizată o machetă care să prezinte în detaliu, acest proiect de arhitectură (pentru Palas, n.r.) nu există acum”, a declarat arhitectul Matei Bogoescu, unul dintre arhitecții implicați în proiectarea dezvoltării Palas.
 
Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii legată de Palas care a avut loc pe 10 decembrie la Primărie. Unul dintre arhitecții prezenți a solicitat o astfel de machetă, iar ideea a fost reiterată și întărită de arhitectul Gheorghe Hereș care a povestit experiența lui cu o machetă a metropolei Shanghai – o machetă de mari dimensiuni. Arhitectul Hereș a „smuls” de la primar un angajament:
 
„Domnule Hereș, aveți promisiunea mea că pentru bugetul anului viitor facem macheta orașului în 1 la 5.000”, a intervenit primarul.
 
Angajamentul edilului a fost salutat de ceilalți arhitecți prezenți, arhitectul Nicolae Munteanu afirmând că este „o idee genială”.