Imprimare
PDF

Primaria s-a decis: Spitalul Regional de Urgente va fi construit in Moara de Vant


„Sustinem in totalitate amplasamentul Moara de Vant, care este stabil, e frumos, e accesibil, e langa aeroport si nu are niciun fel de problema din punct de vedere al proprietatii“, a declarat primarul Mihai Chirica.

Amplasamentul din Moara de Vant a ra­mas singura propunere a Primariei Iasi pentru Ministerul Sanatatii in cazul construirii Spitalului Regional de Urgente (SRU). De­cizia municipalitatii vine la aproape doi ani de la initierea unui studiu in acest sens, timp in care a propus alte doua amplasamente din sapte analizate: zona ERA si Viticultori.

Primul a fost respins de MS, iar al doilea are probleme din punct de vedere juridic. In urma cu doua zile, MS a identificat un alt teren, tot in Viticultori, dar aceasta suprafata face parte din statiunea de cercetare a Universitatii Agronomice. „Disfunctionalitatea (solicitarea MS, n.r.) a aparut mai mult dintr-o neintelegere a legii in ceea ce priveste situatia terenurilor care sunt in momentul de fata in proprietatea Univer­sitatii. Acolo este o statiune de cercetare stiintifica si, prin lege, nu poate fi schimbata destinatia, ci doar printr-o alta lege. Prin urmare, nu ni se pare o abordare fe­zabila“, a declarat primarul Iasului.

El a invocat si decizia Consiliului de Adminis­tratie a universitatii, despre care „Ziarul de Iasi“ a scris ieri, prin care a fost respinsa solicitarea MS. In schimb, edilul a subliniat avantajele amplasamentului de la Moara de Vant. „Terenul este in proprietatea munici­piului Iasi, este intabulat, este in domeniul public si nu poate face obiectul unei revendicari. Este liber de constructii, nu afectea­za zone intens populate, suprafata de teren este suficient de mare (121 ha, n.r.) si permite dezvoltarea ulterioara a unor proiecte atat din domeniul academic, dar si stiintific. Utilitatile necesare sunt la o distanta rezonabila, avem cai de acces pe ambele parti ale terenului“, a declarat edilul.

El a amintit si de existenta transportului in comun. „Tinand cont de faptul ca cea mai mare parte a sumei, in prima faza, va fi pusa la dispozitie de Comisia Europeana, care analizeaza foarte atent elementele de eligibilitate, mai ales cele legate de proprietate, sustinem in totalitate amplasamentul Moara de Vant, care este stabil, e frumos, e accesibil, e langa aeroport si nu are niciun fel de problema din punct de vedere al proprietatii“, a conchis primarul Iasului. In cadrul proiectului privind SRU va fi realizat si un drum de acces de 6 km dinspre b-dul C.A. Rosetti, care va asigura si legatura spre viitoarea centura nord a orasului. Proiectul SRU are o valoare estimata de 100 milioane euro, iar, potrivit declaratiilor publice ale partilor implicate, UE va finanta cu 50%, Guvernul cu 40%, in timp ce autoritatea locala va contribui cu 10%. La aceasta suma se adauga si fondurile rambursabile cu privire la dotarea spitalului, care vor fi asigu­rate de Banca Mondiala.