Imprimare
PDF

PNL Iasi a dat startul campaniei la Uricani, pe soseaua de centura


Candidatii PNL si sustinatorii acestora s-au adunat astazi in zona primului rond de pe soseaua de centura, la Uricani.

Potrivit liderului organizatiei, Teofil Balteanu, a fost ales acest loc intrucat se afla in proximitatea a trei proiecte importante pe care liberii sustin ca le vor sprijini in legislatura 2016 – 2020: autostrada Iasi – Tg Mures, Spitalul Regional de Urgenta (PNL vrea ca SRU sa fie construit in Miroslava) si centura usoara a Iasului. „Ne aflam pe raza unei comune liberale. Nu mai vrem confetti, nu mai vrem focuri de artificii, le lasam pentru momentele in care proiectele noastre vor prinde viata”, a spus Balteanu.
La randul ei, Iulia Scantei, candidat PNL impus de conducerea centrala a partidului pe lista de la Iasi, a spus ca, pe langa proiectele mentionate de Balteanu, Iasul are nevoie si de parcuri industriale. „Romania merge inainte si este timpul ca si Iasul sa mearga inainte”, a spus Scantei.

De la eveniment a lipsit Marius Bodea, primul pe lista pentru Camera Deputatilor.

Manifestarea organizata de PNL in camp s-a desfasurat pe parcursul a circa 25 minute. De remarcat ca, in timpul derularii evenimentului, doua masini ale Politiei Locale din Miroslava au stationat in zona rondului Uricani. Masinile liberalilor au ocupat o buna parte din drumul paralel cu centura Iasului, respectiv cel care leaga zona de Antibiotice.