Imprimare
PDF

Persoane aflate în șoc hipotermic, salvate de polițiștii de frontieră


Două persoane au ajuns la spital după ce au căzut în Dunăre, în apropiere de Galați. Ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat, iar una dintre victime a reușit să sune la 112 în timp ce se afla în apă.
 
La fața locului a ajuns o șalupă a Poliției de Frontieră, care a scos victimele din apă, aflate în șoc hipotermic.
 
“Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au intervenit pentru salvarea a două persoane, aflate în soc hipotermic, pe fluviul Dunărea.
 
În data de 22 februarie a. c. , în jurul orei 14.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați despre faptul că pe fluviul Dunărea, în zona fermei Zaturn, se află o ambarcațiune de agrement răsturnată, în pericol de scufundare la bordul căreia se află două persoane.
 
Poliţiştii de frontieră au acționat operativ deplasându-se în zonă cu o ambarcaţiune din dotare.
 
La fața locului, pe direcţia milei 77, colegii noștri au descoperit in apa fluviului două persoane.
S-a procedat la recuperarea acestora din apă, fiind în stare de soc hipotermic, și conducerea la mal în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate de către un echipaj SMURD.”