Imprimare
PDF

Meciul cu Steaua inchide cateva strazi din Copou, duminica, 30 octombrie


Conducerea municipalitatii a emis astazi doua dispozitii de restrictionare a traficului rutier ca urmare a unor evenimente organizate in oras.

Astfel, pentru buna desfasurare a partidei de fotbal din cadrul Ligii I Orange dintre echipele CSM Politehnica Iasi si Steaua Bucuresti, se inchide circulatia auto, cu exceptia riveranilor, in ziua de duminica, 30 octombrie, in intervalul orar 18.30 - 22.30, functie de necesitati, pe strazile G-ral Toma Dumitrescu, Dumbrava Rosie, George Cosbuc si aleea Gr. Ghica Voda (tronson cu sens unic de circulatie - coborare).
Totodata, se interzice comercializarea bauturilor alcoolice pe o raza de 500 de metri in zona Stadionului „Emil Alexandrescu” cu doua ore inainte si in timpul desfasurarii partidei de fotbal.
 
De asemenea, pentru buna desfasurare a alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, care vor avea loc la sectia de votare de la Consulatul Republicii Moldova din Municipiul Iasi din aleea Grigore Ghica Voda, nr. 60A, se inchide circulatia auto, cu exceptia riveranilor, pe aleea Grigore Ghica Voda (tronson fara linii de tramvai, prin spatele Bisericii Sf. Nicolae), de la intersectia cu calea de acces in Complexul Targusor Copou pana la Rond Agronomie, in ziua de duminica, 30 octombrie 2016, intre orele 6.00 si 22.00. In plus, se interzice comercializarea bauturilor alcoolice pe o raza de 200 de metri in zona Consulatului, cu doua ore inainte si pe durata desfasurarii alegerilor.