Imprimare

Irina Rimes, Trupa No Stress, Hara şi Ovidiu Lipan Ţăndărică se numără printre artiștii care vor urca pe scena din fața Palatului Culturii în noaptea de Revelion


Municipalitatea a lansat licitaţia pentru contractarea unei firme care se va ocupa de evenimentul din noaptea de Revelion, iar valoarea contractului a fost estimată la 530.000 lei, fără TVA.
 
Numele artiştilor care vor urca pe scena din faţa Palatului Culturii: Irina Rimes, Trupa No Stress, Hara şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. Toţi artiştii menţionaţi vor avea un recital de minimum 45 minute, cu excepţia lui Ţăndărică în dreptul căruia apare un recital de minimum 15 minute.
 
În deschiderea concertului (ora 21:00) vor urca pe scenă tineri artişti ieşeni. În document nu sunt nominalizaţi prezentatorii, dar Primăria spune că doreşte cel puţin 2 personalităţi cu notorietate la nivel naţional. În ceea ce priveşte scenotehnica, în faţa Palatului va fi montată o scenă modulară (dimensiuni minime 13x10x8 metri), dotată cu două extensii pentru instalaţia de sunet şi video. Scena va fi dotată cu o instalaţie de lumini şi un sistem video compus din două ecrane laterale.
 
„Spectacolul pirotehnic: foc de artificii sincronizat pe fond muzical personalizat, cu durata de minimum 10 minute, la miezul nopţii, în amplasamentul convenit împreună cu autoritatea contractantă. Vor fi trase minimum 2.000 lovituri, iar înălţimea exploziilor pe cer trebuie să fie între 10 m şi 130 m. Intervalul şi frecvenţa lansărilor – combinaţie de 0,3 secunde până la 3 secunde.“, se arată în caietul de sarcini.
 
La fel ca în anii precedenţi, municipalitatea spune că firma specializată în furnizarea spectacolului pirotehnic trebuie să obţină avizele necesare de la instituţiile de resort. Restricţiile de circulaţie din zona Palatului Culturii vor intra în vigoare treptat, începând cu 28 decembrie când va fi preluat amplasamentul de către firma ce va fi contractată de Primărie şi va începe montarea scenotehnicii. Companiile interesate să prezinte oferte trebuie să facă acest lucru până pe 18 decembrie. În această perioadă, municipalitatea organizează mai multe manifestări dedicate Sărbătorilor de Iarnă. Pe pietonalul Ştefan cel Mare (extins până la Casa Modei şi str. I.C. Brătianu) are loc Târgul de Crăciun, iar în câteva cartiere se desfăşoară diverse momente artistice.