Imprimare
PDF

Incendiu violent la Ciurbești, Iași! O persoană a decedat


În cursul acestei seri, un incendiu violent a izbucnit în localitatea ieșeană Ciurbești.
 
Din primele informaţii pe care reporterii BZI.RO le deţin, reiese faptul că în urma incendiului, o persoană a murit. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, poliţiştii, dar şi un echipaj de prim ajutor.
 
Bătrânul care a decedat avea 76 de ani. Nu se cunosc cauzele producerii incendiului, însă persoanele care îl cunosc pe bărbat au afirmat că acesta era fumător. Victima nu se putea deplasa, însă o femeie ar fi avut grijă de acesta. Femeia părăsise casa cu câteva minute înainte de izbucnirea incendiului.
 
O anchetă este în plină desfăşurare.