Imprimare
PDF

Iasi: Peste 1.360 de absolventi ai facultatilor de medicina si farmacie vor sustine examenul de rezidentiat la UMF


Peste 1.360 de absolventi ai universitatilor de medicina si farmacie vor sustine examenul de rezidentiat la Iasi, au anuntat, miercuri, reprezentantii institutiei de invatamant superior.
Potrivit rectorului UMF Iasi, Viorel Scripcariu, pentru examenul de rezidentiat din acest an s-au inscris 1.367 candidati, numarul fiind mai mare decat in anul precedent cu 152. Pe tara, clasamentul in functie de numarul de inscrisi pozitioneaza Iasiul pe al doilea loc, precedat fiind de Bucuresti, cu 3.250 de candidati, si urmat fiind de Cluj, cu 1.209 de candidati.
 
Dintre cei 1.367 candidati la rezidentiatul de la Iasi, 995 de absolventi vor sustine examenul pentru rezidentiat in medicina, 265 in medicina dentara si 107 la farmacie.
 
‘Rezidentiatul este poate cel mai important concurs in cariera unui tanar care a imbratisat o cariera de medic, medic dentist sau farmacist pentru ca, in functie de rezultatele obtinute, isi va putea alege specialitatea dorita. Este o competitie dificila, la nivel national, care necesita un efort intelectual deosebit, de aprofundare a tuturor cunostintelor dobandite in facultate. Dar eu am incredere absoluta in absolventii nostri, care au dovedit in fiecare an ca pot face fata cu brio provocarilor unui astfel de concurs, obtinand rezultate de exceptie’, a declarat rectorul UMF Iasi.
 
Amintim ca absolventii universitatilor de medicina si farmacie din tara vor da concursul de intrare in rezidentiat pe post si rezidentiat pe loc in domeniile medicina, medicina dentara si farmacie, organizat de Ministerul Sanatatii. Concursul se desfasoara pe 18 noiembrie 2018 in Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Targu Mures si Timisoara.
 
In acest an Ministerul Sanatatii a scos la concurs 4.987 de locuri si posturi, 4.357 fiind pentru domeniul medicina, 405 pentru medicina dentara si 225 pentru farmacie.
 
Comparativ cu anul trecut, au fost scoase la concurs mai multe locuri si posturi. In 2017, au fost scoase la concurs 3.524 de pozitii. A crescut totodata si numarul de inscrisi, anul trecut fiind 6.817 de absolventi, spre deosebire de anul acesta cand sunt inregistrate 8.420 de candidaturi.