Imprimare
PDF

"Cetatea lui Platon", primul volum din Seria "Petre Andrei"


Universitatea “Petre Andrei” din Iași și Editura Institutul European au lansat ieri Seria ”Petre Andrei”, al cărei prim volum intitulat “Cetatea lui Platon”, poartă semnătura Conf.univ.dr. Sorin Bocancea.

”Deși ni s-ar putea părea că Platon e un autor previzibil, vedem, lecturând această carte, că lucrurile nu stau chiar așa ”, a spus, în debutul prezentării volumului, Prof.univ.dr. Anton Adămuț, prodecanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității ”Al.I.Cuza”. Lector.univ.dr. George Bondor a mărturisit audienței că a asistat la ”nașterea acesti cărți a cărei poveste a început acum 10 ani”. ”Ideea de la care pleacă această carte este aceea că Platon nu e deloc un filosof exemplar. Ceea ce nu trebuie să ne întristeze pentru că nu există filosofi exemplari”, a spus acesta.        Anca Untu Dumitrescu, directorul Editurii Institutul European, a subliniat că ”pentru editori evenimentul este unul deosebit de fericit pentru că se lansează o serie sub semnul filosofiei, o serie care va avea un destin fericit”.  Autorul cărții, Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, a dezvăluit și câteva dintre secretele lucrului la ”Cetatea lui Platon”. ”Această carte a fost scrisă într-o perioadă în care am fost nevoit să fac naveta între teorie și practica cea mai dură. E o carte voluminoasă și cred că stă în puterea cititorilor să facă din ea o carte mare”, a spus Președintele UPA din Iași. Invitații au avut ocazia ieri să afle și cele mai importante momente din biografia savantului Petre Andrei, prezentate de Prof.univ.dr. Doru Tompea. ”Nu întâmplător am decis să deschidem Seria ”Petre Andrei„ cu acest volum. Asta pentru că relația dintre Platon și Petre Andrei este una profundă. Amândoi consideră că cetatea, comunitatea, trebuie reformată prin educație. La amândoi a existat preocuparea determinantă de a scrie despre valoare”, a spus Rectorul UPA din Iași.

A.S.