Imprimare
PDF

Arest la domiciliu pentru Adomnitei. Care a fost reactia sefului CJ


Magistratii Curtii de Apel Iasi au decis in aceasta seara punerea sub arest la domiciliu a presedintelui Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei. Aceeasi hotarare a fost luata si in cazul celor doua sefe din CJ, Teodora Jinga si Carmen Irimescu.

Tot in arest la domiciliu a fost plasata si Letitia Popa, administratorul firmei Laser Co, al carei contract incheiat cu Consiliul Judetean a intrat in atentia procurorilor DNA.

La cateva ore, Cristian Adomnitei a transmis:

"Sunt socat si dezamagit de decizia judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Iasi, dar pe care o voi respecta intocmai potrivit regulilor care guverneaza statul de drept.
Dat fiind caracterul definitiv al deciziei, voi face publice toate documentele care au stat la baza apararilor mele si care urmeaza sa fie judecate si de opinia publica.
Ma voi suspenda din functiile politice detinute in cadrul PNL.
Toti oamenii care ma cunosc si ma iubesc stiu ca sunt nevinovat. Voi trai tot restul vietii cu constiinta impacata. Condamnarea fiecaruia dintre noi este ca trebuie sa traim cu propria noastra constiinta pana la sfarsit".