Imprimare
PDF

Am depasit Clujul la taxele de salubritate. Avem si un nou regulament de trafic


La Iasi, taxa a ajuns la 8,90 lei pentru o persoana de la bloc, in timp ce la Cluj-Napoca este 7,10 lei. Pentru persoane juridice: 90 de lei/mc la Iasi, fata de 45 de lei/mc in Cluj-Napoca.
Jumatate din sedinta de ieri a consilierilor locali reuniti in Sala Mare a Primariei iesene a fost ocupata de numeroasele interpelari formulate de cei 23 de alesi prezenti. Aceasta l-a determinat pe deputatul Petru Movila sa anunte initierea unui proiect de hotarare, prin colegii sai de partid din CL, privind impartirea sedintei in doua sectiuni - una de interpelari si audiente si cea propriu-zisa, dedicata proiectelor ce urmeaza sa fie adoptate sau respinse.
 
Mai multe interpelari au vizat o implicare mai mare a politistilor locali in mentinerea controlului asupra ordinii publice mai ales noaptea. Primarul Mihai Chirica a dat si el exemplul raliurilor nocturne, mai ales al motocicletelor care coboara si urca zgomotos Copoul.
 
Seria proiectelor de hotarare s-a oprit la numarul 21, cel care propune pastrarea unui procent de 30 la suta spatiu verde in terenurile care trec din extravilan in intravilanul orasului. Primarul a recunoscut ca este nevoie sa respecte decizii judecatoresti care impun retrocedarea/ punerea in posesie a unor terenuri, inclusiv spatii verzi. Primarul Mihai Chirica a declarat ca, in prezent, in municipiu sunt 1046 de hectare de spatii verzi, de aproape doua ori mai mult decat arata Anuarul statistic al Romaniei din 2013.
 
A fost adoptat apoi Regulamentul de trafic care impune, asa cum am mai relatat, restrictii privind circulatia masinilor scoala, a celor de transport marfa si a utilajelor de constructii pe unele strazi in orele de varf 7-9 si 15.30-18. 
 
Majorarea tarifelor la serviciile de salubritate a prilejuit opozitiei sa le compare cu cele din Cluj-Napoca. Razvan Timofciuc a remarcat ca, pe parcursul unui an, taxa de salubritate s-a majorat cu mai mult de o treime, depasind Clujul la acest capitol: in „capitala“ Transilvaniei, costul este de 7,10 lei pentru o persoana care locuieste la bloc, in vreme ce la Iasi taxa a ajuns la 8,90 de lei. Pentru agentii economici ieseni, taxa este dubla fata de cea pe care o au de platit firmele clujene: aproape 90 de lei la Iasi, fata de aproximativ 45 de lei/mc in Cluj-Napoca.
 
Presedintele de sedinta, Florin Boca, i-a replicat insa cu „exemplul“ Constantei, fata de care „noi suntem bine organizati“.
 
La randul lui, primarul a vorbit de necesitatea asigurarii unor performante a acestui serviciu, pe fondul cresterii salariilor, a preturilor la combustibili, dar si pentru ca suprafata si numarul locuitorilor din oras au crescut.
 
Consilierii s-au lasat convinsi de argumentele invocate de Mihai Chirica si au aprobat proiectul, cu toata impotrivirea liberalilor, desi initiativa nu contine nicio aluzie privind sanctionarea celor care arunca gunoaie la intamplare si nici la cresterea gradului de selectare a deseurilor.
 
Reuniunea consilierilor s-a incheiat cu „spectacolul“ ne-alegerii unui nou presedinte de sedinta. Cel care conduce reuniunile consilierilor este ales o data la trei luni, termen care s-a incheiat ieri pentru Florin Boca. Gabriel Surdu (PSD) a propus amanarea alegerii (voturi insuficiente), vicele Gabriel Harabagiu (PSD) l-a propus chiar pe Surdu (voturi insuficiente), liberalii au fost propusi pe rand (de fiecare data obtinand voturi insuficiente), astfel ca proiectul a fost abandonat. Secretara CL a avertizat insa ca intrunirile consilierilor nu pot sa aiba loc fara un presedinte de sedinta, astfel ca la urmatoarea lor intalnire acesta va fi primul punct pe ordinea de zi. Ramane de vazut cat „spectacol“ va fi si atunci.