Imprimare

Ajutor pentru persoanele vulnerabile ieșene


În contextul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, municipalitatea, prin Direcția de Asistență Socială, oferă servicii de aprovizionare cu alimente, produse de igienă etc. persoanelor vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparținător.
 
O echipă de angajați din cadrul Direcției de Asistență Socială se va deplasa la domiciliu pentru a primi lista cumpărăturilor și banii, iar în aceeași zi produsele necesare vor fi livrate solicitanților.
 
Persoanele vulnerabile pot suna la numerele de telefon 0770.448.993 și 0770.205.740, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00.
 
Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor, iar angajații Direcției de Asistență Socială vor acorda sprijin pentru evitarea deplasărilor și a locurilor aglomerate în vederea reducerii riscului de expunere la epidemie.
 
Pentru persoanele care au nevoie și de donații în medicamente sau / și alte produse, Direcția de Asistență Socială va contacta fundații, asociații și companii disponibile să doneze.
 
Companiile sau ONG-urile care vor să se alăture acestui demers sunt rugate să folosească adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
 
Aflați mai multe despre măsurile luate de Primăria Municipiului Iași: https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3103595273033093 și https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3096761007049853 și https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3092146100844677 și https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3079307055461915 și https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3081212185271402 și https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiIasi/posts/3083781228347831.
 
Urmați recomandările specialiștilor și autorităților și informați-vă din surse oficiale: https://stirioficiale.ro/informatii!
 
Vă recomandăm să urmați sfaturile și recomandările date de specialiști: http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/ și http://www.ms.ro/recomandari-privind-conduita-sociala-resp…/!
 
Urmăriți aceste pagini: https://www.facebook.com/guv.ro, https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/, https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii și https://www.facebook.com/departamenturgente/!
 
Puteți apela numărul TELVERDE 0800.800.358 în cazul în care doriți informații despre situațiile legate de COVID-19, iar în cazul apariției unor simptome de boală trebuie să apelați imediat serviciul de urgență 112, precum și centrul de permanență al Direcției de Sănătate Publică Iași la numărul de fax 0232.241.963 sau la numărul de telefon 0730.240.392. De asemenea, puteți face sesizări la numărul de telefon al Primăriei Municipiului Iași 0232.984.