Imprimare
PDF

Seful diplomatiei SUA a confirmat retragerea din Siria. “Vom lupta cu ISIS in alt loc”


Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a confirmat joi ca retragerea trupelor americane din Siria va avea loc, el negand orice ‘contradictie’ in strategia presedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.
Presedintele Trump a luat decizia de a ne retrage trupele si o vom face’, a declarat Pompeo intr-o conferinta de presa la Cairo, alaturi de omologul sau egiptean Sameh Choukry, fara a preciza un calendar de revenire a fortelor americane.
 
Retragerea celor aproximativ 2.000 de militari americani desfasurati in Siria pentru a lupta impotriva gruparii jihadiste Stat Islamic (SI), anuntata spre surpriza generala in decembrie de Trump, este perceputa drept o ilustrare a contradictiilor strategiei administratiei sale, sau chiar ca o lipsa de strategie.
 
Dupa ce a vorbit initial despre o plecare din Siria imediata si totala, administratia de la Washington a dat inapoi, stabilind, prin vocile lui Mike Pompeo si John Bolton, consilierul de securitate al Casei Albe, conditii care sunt departe de a fi intrunite: o infrangere definitiva a SI si garantia ca luptatorii kurzi antijihadisti care au luptat alaturi de americani vor fi protejati.
 
‘Nu exista nicio contradictie’ in strategia Statelor Unite, a subliniat Pompeo la Cairo, facand referire la ‘o poveste inventata in intregime de mass-media’,
 
‘Angajamentul nostru de a continua sa prevenim re-emergenta SI este real, important si il vom continua. O vom face, pur si simplu, intr-un alt mod intr-un loc specific, Siria’, unde SUA intervin militar din 2014 in cadrul unei coalitii antijihadiste, a adaugat el.
 
Mike Pompeo va rosti in cursul zilei de joi un discurs la Cairo, in care va incerca sa demonstreze coerenta strategiei americane in Orientul Mijlociu.
 
Mesajul pe care doreste sa-l transmita este evident inca din titlu: ‘O forta a Binelui: America revigorata in Orientul Mijlociu’.
 
‘In doar 24 de luni, Statele Unite, sub presedintia Trump, si-au reafirmat rolul traditional de forta a Binelui in aceasta regiune’, ‘ne-am regasit vocea’, ‘ne-am reconstruit relatiile’, ‘am respins falsele deschideri facute de inamicii nostri’, urmeaza sa declarate Pompeo in discurs, conform extraselor difuzate presei.
 
In primul sau turneu in strainatate dupa investire, in 2017, Donald Trump a fixat la Riad linia directoare a politicii sale in regiune: uniunea aliatilor SUA impotriva Iranului siit si intensificarea luptei impotriva SI.
 
In paralel, presedintele Trump a promis un acord de pace intre israelieni si palestinieni.
 
Ulterior, deciziile sale au creat confuzie si i-au deconcertat pe unii parteneri.
 
Astfel, plecarea din Siria, unde Iranul este implicat militar in sprijinul regimului, pare in contradictie cu intentia afisata de contracarare a influentei Teheranului si de protejare a Israelului.
 
‘Statele din Orientul Mijlociu nu vor cunoaste niciodata securitatea si stabilitatea economica si nu vor realiza niciodata visurile popoarelor lor daca regimul revolutionar iranian se mentine pe calea actuala‘, va spune Pompeo, chemand statele ‘iubitoare de pace’ sa stranga randurile in fata ‘extremismului islamist’.
 
Pentru aceasta, SUA mizeaza pe sprijinul partenerilor sai apropiati din regiune: Iordania si Irak, unde Pompeo s-a deplasat in ultimele zile, Egipt, unde s-a intalnit joi dimineata cu presedintele Abdel Fattah al-Sissi, si tarile din Golf, unde va merge in continuarea turneului sau de noua tari in opt zile.
 
Inaintea vizitei la Riad, Mike Pomeo urmeaza sa confirme soliditatea aliantei cu Arabia Saudita, in pofida asasinarii jurnalistului Jamal Khashoggi, imputata de Senatul american puternicului print mostenitor saudit Mohammed bin Salman.
 
Alte decizii ale lui Trump au complicat ecuatia in Orientul Mijlociu, cum este cazul retragerii din acordul nuclear cu Iranul, care i-a nemultumit pe aliatii europeni ai SUA, si cu recunoasterea unilaterala a Ierusalimului drept capitala a Israelului, ceea ce i-a determinat pe palestinienii sa le nege Statelor Unite rolul traditional de mediator.