Imprimare
PDF

Poligonul de testare nucleara al Coreei de Nord s-ar fi prabusit in urma ultimului exercitiu


Complexul nord-coreean de teste nucleare ar fi devenit inutilizabil din cauza prabusirii partiale a muntelui unde se afla, la ultimul test, in septembrie, afirma seismologi chinezi intr-un studiu, potrivit AFP.
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a anuntat sambata un moratoriu privind testele nucleare si tirurile de rachete intercontinentale, precum si inchiderea complexului de la Punggye-ri, unde Coreea de Nord si-a realizat cele sase teste intre 2006 si 2017.
 
Anuntul survine inaintea summitului programat pentru vineri intre liderul nord-coreean Kim Jong-Un si presedintele sud-coreean Moon Jae-In. Intrevederea ar trebui sa fie urmata in cateva saptamani de o intalnire istorica intre Kim Jong-Un si presedintele american Donald Trump.
 
Al saselea si cel mai recent test nuclear nord-coreean, cel mai puternic de pana acum, a avut loc la 3 septembrie si a declansat o miscare seismica de 6,3 grade care a fost resimtita pana in China. Phenianul a sustinut atunci ca a testat o bomba cu hidrogen.
 
Testul a declansat alunecari de teren si replici care i-au facut pe unii experti sa ia considerare ca Muntele Mantap, sub care s-au desfasurat testele, ar fi fost afectat. Mai exact, structura sa geologica ar fi fost fragilizata de exploziile nucleare subterane repetate.
 
Doua studii realizate de experti chinezi releva ca o replica de o magnitudine de 4,1 grade a survenit la opt minute dupa test si a provocat o prabusire a unor roci din interiorul muntelui.
 
“Este necesar sa continuam sa monitorizam eventualele scurgeri de materiale radioactive provocate de prabusire”, precizeaza Universitatea de Stiinta si Tehnologie din China in rezumatul studiului publicat pe pagina sa de internet.
 
Universitatea a indicat ca studiul va aparea intr-o publicatie a Uniunii Americane de Geofizica (AGU), Geophysical Research Letters.
 
“Aceasta prabusire ar insemna ca infrastructura subterana din Muntele Mantap nu ar mai putea fi folosita pentru teste nucleare”, afirma intr-un rezumat in engleza autorii studiului, pe o alta pagina de internet a universitatii.
 
Insa acest comentariu nu apare si in rezumatul in chineza al studiului si nu se stie daca va aparea si in publicatia Geophysical Research Letters.
 
Un al doilea studiu al unor cercetatori chinezi, intre care unii experti ai Departamentului de Seismologie, concluzioneaza de asemenea ca a avut loc o prabusire partiala a muntelui in urma replicii din septembrie.
 
Insa acest studiu nu mentioneaza daca instalatiile de la Punggye-ri mai pot fi folosite si nici daca au fost inregistrate scurgeri.
 
Cele doua studii se bazeaza pe date ale unor statii de observatie seismica.