Imprimare
PDF

Papa Francisc a comparat avortul cu faptul de a apela la “un asasin platit”


Papa Francisc a comparat miercuri practica avortului cu faptul de a apela la “un asasin platit”, in predica tinuta in cadrul audientei traditionale saptamanale din Piata Sfantul Petru, potrivit AFP.
“Este corect sa elimini o viata in scopul rezolvarii unei probleme?”, a intrebat suveranul pontif adresandu-se credinciosilor reuniti in piata, potrivit Agerpres.
 
“Este corect sa apelezi la un asasin platit pentru a rezolva o problema?”, a continuat acesta, abatandu-se de la textul prevazut al predicii.
 
“Nu este corect sa te debarasezi de o fiinta umana pentru a rezolva o problema. Este ca si cum ai apela la un asasin platit pentru rezolvarea unei probleme”, a insistat suveranul pontif in cadrul unei predici consacrate poruncii biblice “sa nu ucizi”.
 
Papa a deplans “devalorizarea vietii umane”, din cauza razboaielor, exploatarii omului si a marginalizarii, lista la care a adaugat si avortul facut ”in numele protejarii altor drepturi”. “Dar cum poate un act care suprima o viata inocenta sa fie terapeutic, civil sau pur si simplu uman?”, a mai spus suveranul pontif.
 
Potrivit papei Francisc, “violenta este refuzul vietii” si vine “din frica”.
 
Evocand copiii care se nasc cu deficiente, suveranul pontif a criticat sfaturile de intrerupere a sarcinii date parintilor. “Un copil bolnav este asemenea altor persoane defavorizate din lume, la fel ca o persoana care are nevoie de asistenta, asemenea saracilor care traiesc de azi pe maine”, a spus papa Francisc, precizand ca este vorba despre “un dar de la Dumnezeu care te poate salva de egocentrism”.
 
In luna iunie a anului trecut, suveranul pontif a comparat avortul in situatiile in care fatul are o deficienta cu eugenismul facut cu “manusi albe” asemenea celui practicat de “nazisti”.
 
″In secolul trecut, toata lumea a fost scandalizata de ceea ce au facut nazistii pentru a pastra puritatea rasei. Astazi facem acelasi lucru cu manusi albe”, a declarat papa Francisc. “De ce nu mai vedem persoane cu deficiente de crestere? Pentru ca protocolul medicilor spune: se va naste cu o anomalie, trebuie inlaturat”, a adaugat suveranul pontif.