International
Regele Spaniei, despre vânătoarea de elefanţi: "Am greşit. Nu se va mai repeta"
CRIZĂ FĂRĂ SFÂRŞIT. Spania intră din nou în recesiune
Spania a reintrat în recesiune în primul trimestru, la doi ani după revenirea la creştere economică, a declarat marţi guvernatorul băncii centrale spaniole, Miguel Fernandez Ordonez, care a confirmat că declinul de 0,3% din ultimele trei luni ale anului trecut a continuat la începutul lui 2012.
Ţaraeuropeană unde tinerele de 16 ani lucrează legal ca prostituate
În Elveţia, vârsta legală de consimţământ sexual este 16 ani, aşa că legiuitorii au considerat că tinerele îşi pot începe şi cariera e prostituate tot la această vârstă. Deşi se pretinde a fi un stat civilizat, Suedia este singura ţară Europeană unde tinerele în vârstă de 16 ani au dreptul să se prostitueze.
Virusul Schmallenberg ameninţă Europa
Noua boală izbucnită anul trecut în rândul animalelor din mai multe ţări din vestul Europei, dăunătoare în special pentru puii animalelor, s-ar putea extinde în zone din vecinătatea ţărilor deja afectate, afirmă oameni de ştiinţă citaţi de Reuters, citată de Agerpres.
RĂZBOI RECE peste România. Rusia ar putea instala un radar în Transnistria
Ultimele zile ale celui mai urât dintre pământeni
Breivik, în lacrimi la proces. "Plâng pentru Norvegia"
Marine Le Pen, despre Franţa cu muncitori români şi bulgari: "Suntem mai bolnavi"
DECIZIE ISTORICĂ Coreea de Nord încearcă modelul capitalist
CUTREMURĂTOR: La 5 ani a SALVAT vieţile a sute de copii, însă el nu a avut leac
Cutremur puternic în largul statului Papua Noua Guinee
Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs marţi în apropiere de coastele nord-estice ale statului Papua Noua Guinee, dar nu a fost emisă nicio alertă de tsunami, a anunţat institutul american de geofizică USGS, citat de AFP.
Care sunt şansele matematice ale unui RĂZBOI cu IRANUL
Probabilitatea ca Israelul sau SUA să atace Iranul în următorul an a scăzut la 42%, de la 48% în luna martie, potrivit unor estimări făcute de un grup de experţi citaţi de publicaţia The Atlantic.
Sarkozy şi-a ascuns ceasul înainte de a da mâna cu francezii
Nicolas Sarkozy este foarte atent cu ceasul său Patek Philippe. Preşedintele şi-a scos preţiosul obiect de la mână şi l-a băgat în buzunar, în timpul unei băi de mulţime la Paris. Se pare că a învăţat din precedentul George W. Bush.
UN MILION de militari din COREEA DE NORD, în stare de ALERTĂ SPORITĂ
CUTREMUR ÎN MEXIC, al treilea în această săptămână
PANICĂ ÎN ITALIA: Vulcanul Etna erupe VIOLENT din nou
ATAC ASUPRA COREEI DE NORD: SUA a tăiat ajutorul alimentar
O familie de romi români care jefuia pasageri în trenuri din Marea Britanie a fost condamnată
Un OZN cât o balenă s-a prăbuşit într-un lac din SUA
Poliţiştii americani au împuşcat un bărbat neînarmat de 90 de ori
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost împuşcat de poliţiştii americani în direct la televizior, în urma unei urmăriri pe autostradă ca în filme. Abdul Arian, în vârstă de 19 ani, n-a oprit la semnalele poliţiştilor din Los Angeles, care au vrut să-l trafă pe dreapta pentru că depăşise viteza legală, astfel că a urmat o urmărire ca în filme pe autostradă.
JOS BARIERA! Altercaţii la frontiera dintre Republica Moldova şi Transnistria
Altercaţii au avut loc între locuitorii satelor de la frontiera dintre R.Moldova şi Transnistria şi poliţiştii moldoveni, pe de o parte, şi pacificatorii ruşi, pe de alta, în urma unei tentative de reinstalare a barierei și a blocurilor de beton la postul de control Vadul lui Vodă, de pe Nistru.
Mai multe articole..
- Cutremurul din Indonezia. VICTIMELE nu au murit sub dărâmături, ci DE TEAMĂ
- Japonia, în stare de ALERTĂ MAXIMĂ din cauza posibilei lansări a rachetei nord-coreene
- CUTREMUR în Mexic cu magnitudinea 7
- Barack Obama şi Angela Merkel consideră necesară o "acţiune mai hotărâtă" a ONU privind Siria
- TESTAMENTUL LUI KIM JONG-IL: Armele nucleare şi rachetele menţin pacea în peninsulă
- Jaf armat în Bulgaria. Vizat, un vehicul blindat care transporta 1 milion de euro

















