Imprimare
PDF

O familie cu 5 copii, responsabila de atacul asupra celor 3 biserici crestine din orasul Surabaya


O familie a fost responsbila de atacurile cu bomba asupra celor trei biserici din orasul indonezian Surabaya. In urma deflagratiilor, 11 persoane au murit, iar alte 40 au fost ranite.
O mama si doi dintre copiii sai s-au detonat, intr-un atac sinucigas, in timp ce tatal si ceilalti trei copii au plasat bombe langa alte doua lacasuri de cult crestine, potrivit autoritatilor, citate de BBC News.
 
Atacul a fost revendicat, duminica, de gruparea terorista Stat Islamic, fiind unul dintre cele mai sangeroase atentate din ultimii 13 ani.
 
Aceste atacuri au avut loc la cateva zile dupa ce un politist si un detinut au fost ucisi in cursul unor violente confruntari intr-o inchisoare de maxima securitate de la periferia capitalei Jakarta. Gruparea jihadista Stat Islamic (SI) a revendicat incidentul, dar politia indoneziana a respins implicarea acesteia.
 
Evenimentele de duminica intervin, de asemenea, la cateva zile dupa inceputul Ramadanului in lumea musulmana.
 
Intoleranta religioasa a crescut in ultimii ani in Indonezia, tara cu 260 de milioane de locuitori dintre care aproape 90% sunt de confesiune musulmana, dar care numara si minoritati ca budisti, hindusi si mai ales crestini.