IRANUL a refuzat accesul inspectorilor ONU la o bază militară
Inspectorii au încercat să clarifice "posibilele dimensiuni militare" ale programului nuclear iranian. Iranul insistă că programul are un scop paşnic, dar Occidentul suspectează Teheranul că încearcă să construiască arma atomică. AIEA a precizat că, după două zile de discuţii, echipa sa se va întoarce din Iran fără un acord privind un document care să "faciliteze clarificarea chestiunilor nerezolvate" în legătură cu programul. Şi prima rundă de discuţii, din ianuarie, s-a încheiat fără rezultat. "Este dezamăgitor că Iranul nu a acceptat cererea noastră de a vizita Parcin", a declarat directorul AIEAYukiya Amano într-un comunicat. Există suspiciuni că la Parcin au fost testaţi, în ultimii ani, explozibili, în cadrul dimensiunii militare a programului nuclear. Între timp, trimisul Iranului la AIEA a declarat că Teheranul se aşteaptă la noi discuţii cu agenţia. Ali Asghar Soltanieh a spus că ultima rundă de discuţii a fost intensă, iar consultările vor continua în viitor. Potrivit BBC, decizia republicii islamice de a nu oferi acces la Parcin nu este o surpriză, pentru că negocierile dintre cele două părţi nu au progresat. După vizite, inspectorii ar putea redacta un nou raport privind programul nuclear iranian, aşteptat pentru sfârşitul lunii. În noiembrie, AIEA a anunţat că deţine informaţii care sugerează că Iranul a desfăşurat teste "relevante pentru dezvoltarea unui dispozitiv nuclear explozibil". Ceea ce a determinat SUA şi UE să înăsprească sancţiunile vizând Teheranul. Tensiunile au escaladat şi pe fondul speculaţiilor că Israelul ar putea ataca bazele nucleare iraniene.
| < Anterior | Următor > |
|---|



