Imprimare
PDF

Indienii au lansat medicamentul pentru cazurile uşoare şi moderate de COVID-19


Compania farmaceutică indiană Hetero Drugs a anunţat miercuri lansarea în întreaga ţară a antiviralului Favipiravir pentru tratarea simptomelor uşoare şi moderate de COVID-19, după ce medicamentul a fost aprobat de autorităţile sanitare, relatează EFE.
 
Medicamentul care se va comercializa sub numele Favivir "este un antiviral oral care a avut rezultate clinice pozitive" şi care "facilitează accesul la tratament pentru un număr mare de pacienţi cu infecţia COVID-19 care au simptome uşoare sau moderate", informează compania într-un comunicat.
 
Hetero Drugs, una dintre principalele firme farmaceutice din India, a obţinut aprobarea pentru a produce şi comercializa antiviralul Favipiravir din partea autorităţii Drug Controller General of India (DCGI) în data de 2 iulie.
 
De miercuri, Favivir este disponibil în toate centrele medicale de comercializare şi în farmaciile din întreaga ţară. Medicamentul, având preţul de 59 de rupii (0,67 euro) comprimatul, se va vinde doar pe reţetă, scrie agerpres.ro.
 
Favivir este al doilea medicament pentru tratatea simptomelor de COVID-19 al grupului Hetero, care produce şi comercializează de asemenea Remdesivir, care se administrează intravenos pacienţilor cu simptome grave.
 
Lansarea medicamentului Favivir intervine la o zi după ce India a depăşit pragul de 1,5 milioane de contagieri cu noul coronavirus, devenind astfel cea mai afectată ţară din Asia şi ocupând locul trei în lume după Brazilia şi SUA.