Imprimare
PDF

După două luni la Terapie Intensivă, un bolnav de COVID-19 a fost dus de medici să vadă marea


După două luni la Terapie Intensivă, un bolnav de COVID-19 a fost dus de medicii din Barcelona să vadă marea.
 
”M-am trezit brusc între patru pereți, acoperit cu pături și întrebându-mă unde mă aflu”, își amintește pacientul.
 
Medicii au observat că starea de spirit a celor care ies la aer se îmbunătățește, astfel încât au realizat un program, prin care pacienții sunt scoși afară, cu tot cu patul de spital, pentru câteva momente.
 
”Vorbim despre pacienți care nu au văzut lumina zilei de mult timp. Și dintr-o dată ies afară, văd lumina și simt aerul. Totul este diferit. Starea lor de spirit se schimbă foarte mult. Se simt mai calmi și mai veseli.”, spune o asistentă de la spitalul din Barcelona.