Imprimare

DEZASTRU în Iran: Cel mai grav bilanţ pentru o singură zi, cu zeci de morți, din cauza coronavirusului


Iranul a anunţat marţi moartea a încă 54 de persoane infectate cu noul coronavirus, cel mai grav bilanţ cotidian după izbucnirea epidemiei în această ţară, una dintre cele mai afectate din lume, transmite AFP.
 
Noul bilanţ aduce la 291 numărul persoanelor ucise de Covid-19 în Iran, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii iranian, Kianouche Jahanpour, într-o conferinţă televizată, informează agerpres.ro.
 
El a adăugat că au fost confirmate 881 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, ceea ce face ca numărul total al celor infectaţi din Iran să ajungă la 8.042.
 
Purtătorul de cuvânt a precizat că 2.731 s-au vindecat şi au fost externate.
 
Epidemia din Iran este una dintre cele mai grave în afara Chinei, locul de provenienţă a coronavirusului.
 
Cu 2.114 de cazuri, capitala Teheran rămâne zona cea mai afectată. Provincia nordică Mazandaran a înregistrat de noi cazuri 253 şi cu un total de 886 se plasează pe poziţia a doua, urmată de Qom, oraşul sfânt şiit situat la sud de Teheran, cu 751 de cazuri.
 
În ultimele zile, autorităţile iraniene şi-au multiplicat apelurile către populaţie, recomandându-le oamenilor să evite călătoriile, în special cu ocazia marcării Anului Nou iranian, pe 20 martie.