Imprimare
PDF

Armata Israelului a declansat operatiunea de atac ”Scutul Nordului”


Armata israeliana a anuntat marti ca a detectat tuneluri subterane ale miscarii libaneze Hezbollah ducand dinspre Liban spre teritoriul Israelului.
Astfel, Israelul a lansat o operatiune denumita ‘Scutul nordic’ vizand distrugerea acestor tuneluri la frontiera, conform AFP si Reuters, potrivit Agerpres.
 
Un purtator de cuvant al fortelor israeliene, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat presei ca aceste ‘tuneluri de atac’, al caror numar nu l-a specificat, nu sunt inca operationale si ca populatia din nordul Israelului nu este in pericol imediat.
 
Potrivit acestuia, armata a stabilit o zona militara inchisa in sectorul vizat, unde si-a intarit prezenta, dar nu a mobilizat rezervisti. Niciun fel de dispozitii specifice nu au fost emise catre populatia civila israeliana, a mai spus el.
 
‘Am lansat operatiunea Scutul nordic pentru a descoperi si dejuca amenintarea tunelurilor de atac venind dinspre organizatia terorista Hezbollah pe sub frontiera Libanului spre Israel’, a anuntat purtatorul de cuvant citat. ’Noi consideram activitatile Hezbollah drept un fenomen flagrant si o incalcare clara a autoritatii israeliene”, a mai spus Conricus.
 
Operatiunea, conform acestuia, se va desfasura numai pe teritoriul controlat de Israel, inclusiv in partea de nord a Inaltimilor Golan.