Imprimare

Angela Merkel i-a cerut premierului libian Sarraj să semneze, cât mai repede, acordul de încetare a focului


Cancelarul federal german Angela Merkel a discutat joi la telefon cu premierul libian Fayez al-Sarraj, îndemnându-l să semneze cât mai repede un acord de încetare a focului, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al guvernului libian, informează Reuters.
 
Discuţia telefonică a avut loc la câteva zile după ce Khalifa Haftar, comandantul militar al părţii opuse din războiul civil din Libia, a desfăşurat o vizită la Berlin, pentru a discuta cu Merkel, conform Agerpres.ro.
 
"Ei (Merkel şi Sarraj) au discutat despre actuala situaţie politică şi militară" din Libia, se spune în comunicat. "Cancelarul federal a subliniat, după cum a făcut şi marţi în timpul discuţiei sale cu generalul Khalifa Haftar, importanţa semnării acordului de încetare a focului care a fost convenit recent la Geneva de reprezentanţii părţilor aflate în conflict", subliniază purtătorul de cuvânt al cancelariei federale.
 
Din 2015, două autorităţi rivale îşi dispută puterea în Libia: GNA, recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli, şi puterea încarnată de Khalifa Haftar din estul libian. Un armistiţiu a fost convenit, dar acesta este încălcat cu regularitate din 12 ianuarie, în împrejurimile capitalei libiene, între forţele pro-GNA şi cele pro-Haftar, care au lansat în aprilie 2019 o ofensivă pentru a prelua controlul asupra Tripoli.