Imprimare
PDF

Angela Merkel cedeaza presiunilor. Decizie radicala cu privire la refugiati


Angela Merkel a acceptat duminica - pentru prima oara - un obiectiv de plafonare anuala a numarului de refugiati acceptati in Germania, cedand presiunii exercitate de familia sa conservatoare politica ce-i cerea o inasprire dupa recentele alegeri legislative, relateaza AFP, conform news.ro.
 
Un proiect de compromis incheiat intr-o reuniune de criza, la Berlin, intre Uniunea Crestin-Democrata (CDU), pe care o prezideaza cancelarul si aliata sa bavareza Uniunea Social-Democrata (CSU) - un preludiu al negocierilor cu alte formatiuni in vederea formarii unei coalitiii de guvernare - vorbeste despre un obiectiv viitor de 200.000 de oameni pe an, potrivit unui document obtinut de AFP.
 
”Vrem sa ajungem ca numarul persoanelor primite din motive umanitare sa nu depaseasca 200.000 pe an”, se subliniaza in textul acceptat de cele doua formatiuni. Ele spera, astfel, sa rezolve un conflict care le opune de doi ani.
 
Angela Merkel si presedintele CSU Horst Seehofer vor sa prezinte luni, la Berlin, detaliile compromisului lor, la care au ajuns dupa zeci de ore de negocieri.
 
In document se pune, de asemenea, problema regruparii noilor solicitanti de azil in cateva centre bine localizate, in perioada in care le sunt examinate dosarele. In prezent, ei sunt repartizati in camine in intreaga tara.