Imprimare
PDF

Alertă în Noua Zeelandă după erupția unui vulcan - Sute de persoane sunt date dispărute


Aproximativ 100 de persoane au fost surprinse în apropierea unui vulcan din Noua Zeelandă care a erupt luni, incident în urma căruia mai multe persoane au fost rănite sau sunt date dispărute, informează site-ul Stuff, scrie Mediafax.
 
Cel puțin o persoană evacuată de pe insulă este în stare critică.
 
O înregistrare în direct de pe insulă arăta un grup de turiști aflați în interiorul craterului chiar înainte de erupție.
 
Premierul de la Wellington, Jacinda Ardern, a anunțat că mai multe persoane sunt date dispărute în urma erupției vulcanului.
 
Vulcanul de pe Insula Albă, sau Whakaari, a erupt luni după-amiază, la ora locală 14:30, aruncând în aer o coloană masivă de abur și materiale piroclastice.
 
Un purtător de cuvânt al autorităților a declarat că primele informații indică faptul că până la 20 de persoane au fost rănite în urma erupției.