Imprimare
PDF

Şomaj în masă...

Coaliţia PSD-PDL nu exclude în perspectivă, concedierea a 20% din totalul bugetarilor aflaţi în sectorul de stat. Economiştii partidelor vin cu fel de fel de explicaţii de specialitate, finanţiştii le ţin şi ei isonul, mult invocata criză internaţională e un fel de justificare absolută a tuturor demersurilor politicienilor. În acest timp, plătitorii de taxe şi impozite resimt cel mai acut duritatea actualelor vremuri. Vremuri cu adevărat complicate şi parcă blestemate, într-o ţară ce nu-şi regăseşte cu niciun chip cadenţa pe drumul normalităţii. În aparenţă şi la nivel de structuri internaţionale , am fi şi noi în rând cu lumea cea bună a continentului european, dar în realitate, ni se potriveşte mai curând, celebra formulă a lui Titu Maiorescu: „Forme fără fond”. Blestemul (nu de azi, de ieri) al întregii noastre istorii.

Generaţii la rând am învăţat despre marea criză mondială de superproducţie din anii 1929-1933. Uite că în anul de „graţie”  2009, parcă am recunoaşte detalii ale aceluiaşi scenariu. Şomerii aproape că ar putea să-şi formeze un partid propriu, al disperării, speranţelor spulberate, marilor frustrări... Dar s-ar putea ca toate aceste evenimente care se precipită să reprezinte şi altceva: argumente în plus, în defavoarea ideii de democraţie. Şi (prin contrast), o amplificare a nostalgiilor după modelele autoritare de guvernare. A probat-o recent şi un amplu sondaj de opinie...

Cristian Sandache