Imprimare
PDF

Emocratie si neotribalism


De trei decenii, Romania se fragmenteaza continuu. Unanimitatea emotionala de la revolutie s-a risipit si, in locul ei, au aparut crevasele, clivajele cum le numesc sociologii.
 
Politicienii nu au excelat in teme pentru cautarea consensului, mai degraba dorind sa-si fidelizeze segmente rupte din corpul social prin teme potrivite pentru divizare. In loc sa caute a valorifica emotiile pozitive, apartenentele firesti, cautand sa potenteze calitatile oamenilor, au ales calea mai usoara pentru a potenta diferentele si contradictiile posibile. Daca Mircea Vulcanescu[1] lansa, in perioada interbelica, dezbaterea despre cele doua Romanii, descoperind clivajul major dintre o civilizatie rurala - traditionala si ramasa in urma si o civilizatie urbana – modernizata, industrializata, dupa caderea comunismului Adrian Nastase sau Traian Basescu au vorbit despre doua Romanii pornind de la analiza voturilor, ultima data, in 2017, fostul prim-ministru amintind despre o Romanie a votului si despre una a strazii, facand referire la 2017, cand existau ample demonstratii impotriva unui guvern care fusese instalat cu o mare majoritate confortabila in Parlament[2].
Dar dincolo de fragmentarea politica, normala si sanatoasa pentru democratie, care a produs clivaje interesante de genul: cat de repede trebuie facuta reforma in economie sau privatizarea, daca este oportuna unirea cu Republica Moldova, cata autonomie se poate da comunitatilor locale, un management societal si politic amatoristic a produs clivaje care greu se pot elimina in viitor. Ma refer doar la cateva, care au avut o mai mare vizibilitate. Conflictul intre mediul privat si angajatii de la stat, acestia din urma fiind priviti ca niste grasi care sunt carati in spate de cei slabi, cel intre diaspora, ca partea cea mai buna a natiunii, si cei care au ramas in tara, adica cei mai putin talentati si abili, sau cel dintre „batranii fara dinti” si tinerii revolutionari ghidati de inalte valori etice si atitudine cosmopolita. In ultimii ani a aparut o dezbatere si mai dura, cea dintre statul suveran si statul slab, adaptat globalizarii care trebuie sa respecte deciziile luate in alta parte, adica intre suveranisti (acuzati ca fiind sclavii Rusiei) si internationalisti (iubitori de europenizare si natoizare). Toate aceste dezbateri au fost marcate de izbucniri emotionale puternic cristalizate in crize politice sau in momente de intensa emotie colectiva.
In toata aceasta perioada s-a cristalizat o emocratie[3], o varianta a democratiei in care emotia precumpaneste informatiei si faptele devin mai putin importante decat pulsiunile subiective. In acest stadiu al democratiei noastre, indoctrinarea afectiva a cetateanului este deja o regula, deciziile dramatizate sau construirea unor spectacole de telejustitie nu fac decat sa consolideze nasterea unor reflexe elective conditionate de afecte.
In Franta au aparut cateva lucrari interesante cu privire la aceasta tema, inca in deceniile trecute[4]. Cunoscand dimensiunea afectiva a politicii, P. Ansart[5] arata ca exista o traditie deja in analiza acestui fenomen, chiar daca, in ultimul secol, tendinta spre pozitivism care a influentat stiintele sociale a facut sa fie ignorate influentele emotionale asupra politicii. Dincolo de aceasta insa s-au cristalizat, in ultimele decenii, o serie de intrebari legate de teme interesante: cum se nasc sentimentele politice in interiorul unor segmente sociale si cum sunt alimentate si reproduse; cum se alimenteaza afectiv anumite momente de radicalizare ori cum structureaza aceste pasiuni politice comportamente de vot.
„Universul politic este strabatut de fenomene mai complexe, care depasesc cu mult psihologia actorilor. Exista, de asemenea, logici sociale care produc anxietate si violenta, iluzii si dezamagiri. Observam mecanisme colective de idealizare, proiectii in imaginar, fenomene de negare, in special in rescrieri succesive ale istoriei”[6], arata, in urma cu mai bine de 30 de ani, P. Braud. Unul dintre cei mai importanti cercetatori americani in psihologie politica, G.E. Marcus[7], scria: Rolul emotiei in politica este omniprezent atat pentru ca emotia permite experienta trecuta sa fie codificata cu istoria sa evaluativa, cat si pentru ca emotia permite circumstantele contemporane sa fie rapid evaluate. Dincolo de recunoasterea acestei teme in zona cercetarii, in Romania, prin mimetism sau folosirea in toate campanii electorale a unor consultanti straini, investitia in mesaje emotionale si generalizarea conflictului politic ca forma de diferentiere, inlocuind dialogul si dezbaterea, a produs efecte destul de rapide.
Emotia propulsata prin mesaje politice, dar si prin telenovelele televiziunilor a fost cel mai bun catalizator al tribalizarii Romaniei, al nasterii unor microgrupuri, o spargere a Romaniei in segmente, undeva in structura ascunsa a mentalului colectiv. Argumentele din acest articol cauta sa nu fie purtatoarea unor judecati de valoare prea nete.
 
 
Neotribalizare
 
Fragmentarea si segregarea continua fac sa locuim tot mai inghesuiti in comunitati, dar separati in spirit si in multe dintre credintele noastre. Devenim tribali pentru ca ajungem sa combinam spiritul de solidaritate cu cei cu care suntem de acord, cu agresivitatea fata de ceilalti.
Desi este nevoie de institutii care sa primeasca diversitatea in sanul lor, in interiorul grupurilor afective, cautam sa ne aparam de diversitate. Tribul tine de cald intr-o lume rece, o lume in care dispar tot mai mult reperele comunitare. Increderea in biserica se subtiaza, iar familia traditionala este subminata de divorturile care afecteaza aproape jumatate dintre casatoriile din ultimii cinci ani. Acum individul castiga in raport cu grupul, mai ales prin competentele digitale, iar aceasta desprindere de grupuri traditionale il face pe individ sa caute noi apartenente. Societatea se fractureaza intr-un numar infinit de microgrupuri construite in jurul unor afinitati comune. Un fel de ideologii – soft se nasc si mor destul de des, pentru ca oamenii partajeaza gusturi, valori si elementele unor stiluri de viata. In timp ce Untold[8] devine o comunitate internationala, statul natiune este tot mai putin interesant. Vectori de identificare devin mai puternici decat cadrele sociale sau institutiile, deoarece au avantajul ca sunt alese de indivizi si se bazeaza pe emotii si pasiuni comune.
Digitalul favorizeaza tribalismul realizand, cum scrie M. Maffesoli: „sinergia arhaicului cu dezvoltarea tehnologica”[9]. Seth Godin[10], un autor de mare succes in lumea marketingului, accentueaza faptul ca neotriburile au la baza principiul apartenentei si cauta mereu conducatori si lideri carismatici. In general, neotriburile exclud ideea de dominare unuia, nu vor neaparat tatuci, cauta insa mereu calauze.
Traim o epoca similara cu caderea Imperiului Roman, cum spune M.Maffesoli[11], un fel de paranteza a istoriei in care vechii zei sunt morti, iar cei noi inca nu s-au nascut. Neotriburile duc razboaie de gherila pe principii morale si contesta centrele traditionale de putere. Se constituie un actor colectiv ca o contrapondere la puterea centrala, iar granitele intre neotriburi sunt conceptuale, nu fizice. Desi neotriburile sunt comunitati temporare si sunt instabile afectiv, ele produc si o fragmentare a identitatii individuale.
Apare o fuga din familia biologica pentru a crea familia afectiva, sentimentala, pentru ca traim tot mai mult intr-o cultura a sentimentului, unde liantii sunt admiratia si gustul. Morala propagata si in numele careia se duc razboaie este o morala fara obligatie si sanctiune.
 
Tribalizarea Romaniei
 
Romania este fragmenta si se fragmenteaza continuu, in fiecare an, mai ales sub influenta unor politicieni care tin cu tot dinadinsul sa creeze linii de demarcatie, sa ia in proprietate cat mai multe categorii de oameni, polarizand societatea cu fiecare ocazie posibila. Unii ar putea spune ca exista astfel de diferentiere si ca este un lucru modern. Nu este asa si este simplu de argumentat de ce. In cadrul procesului de diferentiere normala, segmentele de societate pot convietui, se respecta unele pe altele, se pot asocia in actiuni care nu privesc criteriul prin care se diferentiaza. In cazul tribalizarii avem o diferentiere prin segregare, microgrupurile dezvolta identitati negative, bazate pe conflict. Elementele de coeziune in interiorul acestor grupuri sunt mai degraba emotionale, sentimentale, iar emotiile au ca obiect conflictul cu alte segmente.
Politicienii nostri cauta mereu aceste segmente pentru a pune acolo steagul lor de stapanitori ca pe niste insule descoperite doar de ei. Uneori reusesc, insa, de cele mai multe ori, nici nu stiu ca exista aceste insule poate pentru ca sunt putin interesati de oameni, se uita des doar in propria oglinda si se entuziasmeaza la cohortele de adulatori pe care functionarii mai mici le mobilizeaza pentru baile de multime.
Triburile se nasc prin mai multe mecanisme. Mass-media furnizeaza armament pentru o perceptie emotionala a realitatii. Zi de zi, telenovele cu personaje reale si subiecte cotidiene explodeaza pe ecranele televizoarelor. Zi de zi, cea mai mare parte a populatiei este bombardata de discursuri in conditiile in care in fiecare zi apar noi si noi crize care arata o proasta guvernanta. Responsabilii politici, in loc sa faca proiecte si strategii anticriza, merg la televizor sau se folosesc de retelele de socializare pentru a tine discursuri emotionale. Dau vina unii pe ceilalti, arata compasiunea pentru victime sau propun solutii de moment, nerealizabile, dar cu impact sentimental. Oamenii se impart in grupuri care adera la acest spectacol si care adera la unele sau altele dintre viziunile populiste. Daca diferentierea normala a unei natiuni pe religii, identitati regionale, etnii, centru si periferie, rezidenta urbana sau rurala aduce plus valoare unei natiuni, tribalizarea pe grupuri emotionale slabeste coeziunea si blocheaza, de multe ori, dezvoltarea, dincolo de faptul ca polueaza relatiile umane si sociale. Tribalismul uzeaza de solidaritate selectiva, pune accent pe protejarea unei emotii si a lucrurilor ce deriva din ea; cultiva frica de ceilalti, frica fiind o emotie mai puternica decat celelalte. In interiorul noilor triburi, politice sau nu, conformismul este incurajat, iar presiunea pentru conformism este foarte mare. Retelele sociale si grupurile de pe Facebook arata cu cata violenta se napustesc toti membrii grupului cand cineva face greseala de a iesi din sfera tabuurilor. Cand un membru al corpului politic contestatar a „indraznit” sa mearga la o televiziune care critica frecvent acest grup politic, a aparut o reactie atat de violenta incat politicianul a fost obligat sa declare ca a gresit si ca trebuie boicotata orice prezenta la respectiva televiziune. Nu doar conformismul comportamental si atitudinal este incurajat, dar si conformismul moral. Recentul caz al presedintelui Basescu si decizia judecatoreasca legata de faptul ca a fost informator al securitatii, ii face acum pe adulatorii lui sa justifice ca, indiferent ce ar fi facut acesta, alegerea lui era necesara, pulverizand acest stigmat pe care l-au folosit pana atunci in diabolizarea altor membri ai corpului politic. Comportamentul membrilor acestor triburi este marcat de mimetism si de o solidaritate formala, care merge pana la cele mai mici detalii, pentru ca tribul nu permite o prea mare diferentiere inafara celei dintre Olimpul unor lideri si sustinatorii ideii-emotie.
Cel care a analizat, in ultimele decenii, fenomenul de retribalizare, sociologul francez M. Maffesoli scrie ca circulatia afectelor si a pasiunilor constituie un ciment eficient pentru structurarea sociala ([12]Maffesoli, 1993: 69), neotribalismul constand in fluiditate, asamblari periodice si dispersii (Maffesoli, 1993: xv). In plus, persoanele din noile triburi practica si un nomadism de la un grup la altul, in functie de atasamentele emotionale si fluxuri de emotii care se nasc continuu in societate. Unele triburi se pot conexa in proiecte comune, dar aceasta nu este o regula, aceasta fluiditate este unica in istorie. O caracteristica paradoxala este ca neotriburile marturisesc obiective explicite ale schimbarii sociale, economice sau politice, insa scopul lor implicit este continuarea interactiunilor sociale. Calitatea de membru in aceste triburi este adesea exprimata prin semne „secrete”, cum ar fi modalitatile de a vorbi si anumite slogane sau semne. Contractul explicit al socialului este inlocuit cu secretul, cu convivialitate si proxemica.
Important in opera lui Maffesoli este indicatia de a studia mai mult decat indivizii modurile in care o energie emotionala care vine dinspre mase si care poate avea efecte majore sau neasteptate, cum se poate observa in cazul bursei sau a unor alegeri, cazul Brexit sau alegerea lui Donald Trump, fiind deja exemple importante. Merita sa analizam aceste noi fragmentari sociale, pentru ca apar anumite dereglari importante in ceea ce privesc mecanismele de solidaritate si identitate bazate pe gender, clasa sociala, natiune sau rasa, iar ideea valoroasa este ca recompozitia identitatilor duce la identitati temporare, indivizii se „reconstruiesc continuu”[13], prin raportare la anumite surse de sens si expresie colectiva.
Neotribalismul poate fi facilitat de noile tehnologii digitale si social media. Social media a creat oportunitati atat pentru polenizarea incrucisata culturala, cat si pentru a ne incadra in camere ecologice ideologice, ca un instrument global puternic si arma globala. Social media ofera o platforma pentru a exprima sentimentele si gusturile individualizate, dar, de cele mai multe ori, mentalitatea si conformitatea efectivelor par sa guverneze. Experimentele recente arata ca comportamentul celorlalti are un efect mai profund asupra utilizarii limbajului agresiv decat anonimatul. Algoritmii se straduiesc sa faca distinctia intre continutul care este cu adevarat jignitor si limbajul care nu este jignitor in context. Nu vorbim despre diferentiere sociala, ci mai degraba despre divizare radicala, iar diferenta este facuta de agresivitatea limbajului si de tonul acestor segregari. Conform conceptului tribal de polarizare a grupului, identitatea individuala este mai putin importanta decat identitatea grupului sau, pentru aceasta problema, supravietuirea grupului, iar polarizarea grupului este solutia cea mai uzata atunci cand este vorba de a creste coeziunea.
Este clar, statul modern este afectat de doua forte centripete, adica integrare si globalizare, dar totodata si centrifuge.
 
Un studiu sociologic recent din Statele Unite[14] constata ca sondajele politice si anii de alegeri de cutit au convins multi oameni ca SUA a devenit o societate de 50:50, impartita in doua triburi politice opuse si prinsa intr-o spirala de conflict si divizare. Sociologii americani au gasit „un segment mare al populatiei ale carui voci sunt rareori auzite deasupra strigatelor triburilor partizane”. Fragmentarea societatii in epoca social media si a posturilor de stiri partizane a devenit periculos de tribala, alimentata de o cultura a ultrajului si a infractiunii. Pentru combatanti, cealalta parte nu mai poate fi tolerata si niciun pret nu este prea mare pentru a-I invinge, iar dezbaterile serioase privind economia, problemele sociale sau securitatea nationala nu mai sunt posibile pentru ca sunt filtrate si au loc in cadrul unui razboi intre triburile politice. Este nevoie, spun autorii acestui raport, de o munca de reconstructie a societatii segmentate, de studiere a acestor linii de diviziune spre cautarea constructiei unui sens colectiv.
Şi in Romania avem o arhitectura ascunsa a unor credinte, a viziunii noastre asupra lumii, metrici prin care indivizii interpreteaza lumea si se conecteaza la grupuri si furnizeaza criterii de diferentiere mai puternice decat pozitia sociala, conditia de gender, pozitia pe scara sociala, mediul de rezidenta sau nivelul de scolaritate; sunt concluzii care reies foarte clar din studiile noastre sociologice.
Triburile politice sau militante, pur si simplu, au adus pentru societatea romaneasca imaginea ca suntem o societate a conflictelor. Toata lumea revendica ceva de la stat, statul a devenit, intr-un fel, un soi de inamic comun. In interiorul acestor grupuri este cultivat dispretul si ura. Dispretul politic este o achizitie mai noua si este cel mai bine ilustrat de acceptarea si promovarea in vocabularul politic al unei vulgaritati din repertoriul galeriilor de fotbal din Romania, fenomenul „Muie PSD”.
In cel de-al cincilea val, internetul aduce cea mai mare revolutie comunicationala: toata lumea are drept la cuvant. Niciun respect al meritocratiei sau competentei, doar o firava cenzura. Opiniile sunt egale, fiecare se poate exprima prin intermediul retelelor disparand ideea de societate a pozitiilor. Societatea verticala caracterizata pe tipuri traditionale de centralizare, ghidata de norme, principii si regulamente, unde se gandeau strategii si forme de planificare sociala sau politica filtrate de media traditionala este pe cale de disparitie. Reapare pe scena istoriei publicul, dar in forme diferite de cele anticipate inca de la inceputul secolului trecut de Gustave Le Bon, Ortega Y Gasset sau Eduard Bernays.
Publicul este deja energizat de egalitarismul fanatic din retelele sociale si se pozitioneaza dramatic contra centrului, a structurilor suprapuse si a societatii organizate in general. Publicul nu vrea neaparat puterea, nu vrea sa inlocuiasca elita, vrea doar sa-i faulteze pe cei care conduc, vrea doar sa faca o presiune continua asupra elitelor care manageriaza anumite sectoare ale societatii.
Amy Chua, intr-o carte recenta[15] cu valente usor profetice, scrie ca americanii tind sa priveasca lumea in termeni de state nationale teritoriale; capitalism versus comunism, democratie versus autoritarism si lume libera fata de axa raului, ignorand complexele identitati de grup primare din lume si gandind ca democratia ca o forta unificatoare, idee mult prea simplificatore.
Dar fragmentarii sociale ii corespunde si o fragmentare la nivelul valorilor umane. Practic, nu ne mai recunoastem si nu recunoastem in acelasi sistem de valori, respingem valorile unei modernitati care s-a crezut, la un moment dat, un stadiu final al evolutiei, un sfarsit al istoriei, cum credea Fukuyama. Intr-o societate care alearga dupa imbogatire si profit, fragmentarea duce la insule care cauta sa defineasca idealuri civilizationale in cadrul unor microgrupuri, idealuri care devin in multe situatii adevarate contraculturi.
 
Internetul faciliteaza aceasta fragmentare si divizare a lumilor. Intr-o lucrare recenta[16], Bruno Patino analizeaza fragmentarea atentiei si comportamentele compulsive in fata unei continue stimulari din partea mijloacelor electronice vorbind si despre adictie intr-o societate pe care o numeste „societate stroboscopica”, proiectand necesitatea unei dezintoxicari personale, o decuplare macar de cateva ori pe zi de la acesti stimuli digitali sau infiintarea unor zone fara semnal, asemanatoare zonelor in care fumatul este interzis.
De cateva decenii, Ronald Inglehart[17], autor al cunoscutei The Silent Revolution, lansase deja teza unei etape post-amaterialiste, teza ce cuprindea ideea ca indivizii scapa de insecuritatea materiala si se orienteaza deja spre valori care pun in centrul sistemului nevoia de apartenenta, expresia de sine si autonomia individuala. Aceste cerinte nu se mai pot realiza plenar in marea societate, de aceea este preferata retragerea in grupuri mici, cu aspect tribal, unde se pot exprima, unde nu sunt reguli stricte si ierarhii, grupuri pe care le pot parasi usor sau care accepta multi-apartenenta. Chiar daca teza sociologului american contine o premisa evolutionista, in sensul progresului, astazi vedem ca fragmentarea poate avea si valente negative si destructurante pentru societatile de azi.
Neotribalismul de azi a fost anticipat chiar in lucrarea Psihologia multimilor de catre Gustave le Bon care scria, in 1895, ca nu este absolut necesar pentru a avea o multime psihologica ca indivizii sa fie fizic prezenti, ajunge ca ei sa partajeze aceeasi emotie. Exemplul revendicarilor vestelor galbene care au cerut nici mai mult, nici mai putin decat demisia presedintelui Macron, modificarea Constitutiei sau dizolvarea Parlamentului de la Paris a confirmat ipoteza lui LeBon conform careia sentimentul numarului face multimile sa se creada invincibile si sa le para totul posibil.
Haosul informational serveste disolutiei si fragmentarii, democratizarea accesului la informatie bruta, produsa de cercul de apropiati, neverificata, creeaza circuite paralele care, de multe ori, paraziteaza circuitul normal, al mass-media sau al comunicarii institutionale.
 
Triburile Romaniei profunde
 
In spatele unor comportamente sau agregari care duc la imaginea unei uniformitati mentalitare sau chiar a unei simplificari a ariei credintelor, opiniilor sau curentelor populare sub influenta culturii de masa si a consumului, sociologii observa o fragmentare a conceptiilor si credintelor pe axa unor idei care segmenteaza populatia, uneori de maniere radicale, maniere care fac sa izbucneasca adevarate razboaie, mai ales in cazul unor evenimente cu incarcatura emotionala majora. Evolutia sociala arata ca aceste „triburi” unite de emotie sau sentimente pot avea durate de viata mai lungi sau mai scurte. Uneori dureaza putin, deoarece evolutia lucrurilor si mass-media reusesc spectacole publice care schimba si emotiile ce coaguleaza microgrupurile. Un exemplu este fenomenul migratiei din Orient spre Europa, migratie ce devenise o adevarata criza europeana in anul 2017. Daca la inceputul crizei opinia publica de la noi era structurata in 65% atitudine pozitiva fata de migranti, inclusiv in ceea ce priveste gazduirea lor in Romania, in trei saptamani, doar prin presiunea mass-media si a unui bombardament puternic de imagini, atitudinea majoritara se schimba radical intr-o respingere care se apropie spre 70%. Exista si idei, credinte, emotii care structureaza pe termen mai lung impartirea opiniei publice in cel putin doua triburi, uneori aflate in opozitie, alteori chiar in conflict. Aici ma refer la activismul politic, ramas la un nivel destul de scazut sau la inertia increderii in anumite institutii din Romania.
 
1. Tribul celor activi politic versus tribul celor paraleli cu politica. In Romania, cei care se intereseaza de politica sunt mereu intre 30-35% din populatie. Acestia declara in mare masura ca se informeaza de la televizor sau de pe internet si ca se simt atrasi de spectacolul politic cotidian. In general, au idei politice destul de clare, dar si ei isi modifica in unele cazuri partidul sau candidatul care ii dezamageste. Cei 65-70% care se simt straini pe acest teritoriu sunt absenteisti in unele cazuri, iar atunci cand merg la vot se hotarasc destul de tarziu, o parte chiar in ziua alegerilor. O mare parte dintre ei asculta de sfatul rudelor sau prietenilor si, in general, cunosc destul de putin sau deloc candidatii si programele lor. Aceasta parte a Romaniei politice traieste mai ales atunci cand este activata de socuri emotionale, spre exemplu cand i se spune ca strainii fura tara, ca din cauza coruptiei politicienilor tara a saracit ori ca un personaj politic ne scoate din Europa si ne blocheaza fondurile europene, iar romanii plecati acolo vor fi trimisi acasa.
Sigur ca, in aceste cazuri, si superactivii din politica devin mari diseminatori si influenceri, iar o parte se lupta pe viata si pe moarte, in numele unei rationalitati pe care o proclama pentru a-i trezi pe ceilalti din narcoza produsa de aceste frici. In general, 36% dintre romani cred ca votul este inutil, cei mai multi fiind din zona pasivilor, a celor paraleli cu politica. In randul celor paraleli cu politica se incadreaza si segmentul format din 62% dintre romani care cu sase luni inainte de alegerile prezidentiale din aceasta toamna (2019) nu avea inca un candidat pe care sa-l sustina. In acelasi mod, cu doua saptamani inainte de alegerile europarlamentare din 2019, 59% dintre care declarau ca participa la vot inca nu stiau sigur cu cine vor vota[18].
 
2. Tribul revoltatilor (25-30%) versus tribul conformistilor (70-75%). Revoltatii gandesc impotriva stereotipurilor, se opun, sunt activi politic si nu sunt complexati de faptul ca sunt putini, in raport cu o masa destul de inactiva si amorfa. Intr-o ancheta IRES din 2019[19], revoltatii sunt cei care arata un acord total pentru o serie de posibile proiecte politice:
Pragul electoral pentru intrarea in Parlament sa se reduca de la 5% la 3%
39%
Strainii sa nu poata cumpara pamant in Romania
42%
Ar trebui sa poata vota doar cei care au domiciliul stabil in Romania
40%
Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru delicte foarte grave
35%
Statul ar trebui sa sustina cu fonduri biserica si cultele religioase
24%
Universitatile particulare ar trebui sa fie desfiintate
22%
Romania sa devina un paradis fiscal
22%
Sa renuntam la unele atribute de suveranitate pentru a fi condusi de la Bruxelles in cadrul unei Europe federale
16%
Sa se reduca la jumatate numarul de universitati din Romania
17%
Varsta minima pentru vot sa fie 15 ani
17%
Presedintele Romaniei sa fie ales de Parlament
17%
Statul ar trebui sa accepte casatoria intre persoanele de acelasi sex
13%
 
Politicienii stiu ca aceste teme nu au majoritate si revoltatii nu primesc satisfactie. Daca ar intreba insa sociologii practicieni, ar putea observa ca aceste teme au majoritati de peste 50% in cadrul electoratului activ. Atat electoratul PSD, cat si cel al PNL, precum si cel al partidelor noi, accepta aceste teme de „revolta”. Romania s-ar schimba mult daca ar avea mai mult curaj si ar analiza incidenta acestor teme doar pe electoratul care merge in mod real la vot, adica undeva la jumatate dintre cei de pe listele electorale.
 
3. Tribul castigatorilor tranzitiei (in jur de 35%) versus tribul victimelor tranzitiei (65%).
Societatea romaneasca este considerata de catre majoritatea romanilor ca o societate profund nedreapta, marcata de inegalitati flagrante. Cei mai multi dintre romani considera ca societatea romaneasca este mai degraba injusta – 67%, in timp ce doar 26% spun ca este mai degraba justa. Perceptia cum ca societatea romaneasca este injusta este mai pregnanta in randul femeilor si al persoanelor trecute de varsta de 35 de ani. Aproape 50% dintre romani cred ca, in ultimii 5 sau 10 ani, inegalitatile dintre oameni, in Romania, au crescut, in timp ce 2 din 10 cred ca au ramas la fel, iar 3 din 10 cred ca au scazut. In acelasi timp, 44% dintre subiectii unui studiu national realizat de IRES[20] considera ca, in viitor, inegalitatile dintre romani vor creste, in timp ce 29% cred ca vor ramane al fel, iar 19% ca vor scadea.
Victimele, in proportie de 42%, cred ca factorul cel mai important al reusitei in viata este norocul si intamplarea, iar castigatorii ca meritul individual, precum si influenta mediului in care te nasti sunt factorii cei mai importanți ai reusitei, cate 28% dintre intervievati. Victimele, aproape 7 din 10 romani, vad inegalitati de avere in Romania ca fiind prea mari, caștigatorii sunt mai putin atenti la aceste lucruri. Cu toate acestea, o treime dintre victime se declara multumite de situatia lor sociala si economica. Cand vine vorba despre principala cauza pentru care unii oameni sunt mai saraci decat altii, cei mai multi dintre intervievati considera ca acest lucru se intampla din cauza societatii care nu le ofera sanse – 52%, in timp ce doar 23%, marea parte a castigatorilor, cred ca este vorba despre cauze care tin de meritul si talentul lor, iar 20% despre lipsa norocului sau a sansei.
 
4. Tribul eurooptimistilor(45%) versus cel au eurorealistilor sceptici (55%). Romanii au fost timp de mai multi ani cei mai optimisti fani ai integrarii europene fara rezerve si, uneori chiar fara de proiect, in jur de 8 din 10 romani fiind entuziasti. Acum, doar 45%[21] cred ca Romania va deveni un stat european ca toate celelalte state din primele 15. 45% dintre romani cred ca tara noastra este prost privita in Europa, cu toate acestea 81% dintre romani cred ca intrarea in Uniunea europeana este un lucru bun pentru tara noastra.[22]
 
5. Tribul conectat la diaspora (55%) versus tribul autohtonistilor (45%)[23]. Anchetele din ultimii ani arata ca aproape jumatate dintre romani au cel putin o ruda apropiata plecata in strainatate, alaturi de acestia sunt cateva procente care sunt conectati ideologic la ideea ca diaspora este formata din romanii cei mai activi si mai luminati de anii petrecuti in democratii veritabile.
In general, 63% dintre romani au o parere buna si foarte buna despre cei plecati in strainatate si doar 26% o parere proasta si foarte proasta. Intelectualii sunt cei mai permeabili la mitul diasporei salvatoare, 72% avand o parere buna sau foarte buna despre diaspora, la fel cu cei care locuiesc in urban. 46% dintre romani sunt cei care au o ruda plecata in strainatate, intre care aproape 70% sunt rude gradul 1. Jumatate sunt plecati de peste sase ani, peste 80% lucreaza in domenii cum sunt constructiile, ingrijirea varstnicilor, agricultura, transport, curatenie, in general munci refuzate de cetatenii Europei batrane. Jumatate dintre acestea rude sunt plecate cu familia, jumatate sunt singuri, iar mai bine de o treime sunt plecati definitiv, doar un sfert dintre ei cred ca se vor intoarce, iar 25% dintre cei plecati si-au lasat copiii acasa. 56% trimit bani acasa, deci au o mare influenta asupra celor ramasi, iar 35 comunica zilnic pe Facebook sau telefonic cu cei de acasa. Intre fanii diasporenilor se afla 72% dintre romani care declara ca tara noastra pierde prin plecarea locuitorilor peste granite. In tabara celor care nu sunt atat de incantati de romanii plecati sunt 15% care spun ca Romania castiga din acest fenomen, iar 9% care cred ca nu pierdem, dar nici nu castigam. Autohtonistii au intre ei 22% care spun ca romanii plecati nu ar trebui sa voteze in tara, deoarece platesc impozite in alta parte, iar 19% se opun votului prin corespondenta. In plus, 50% dintre romani cred ca dreptul la vot al romanilor din afara granitelor a fost respectat in 2014, cand cei care locuiesc in afara tarii au stat la cozi imense pentru a vota. Intre cei care se opun votului diasporei nu sunt doar varstnicii de peste 65 de ani, dar si 20% dintre cei cu studii superioare. Diaspora si-a dovedit eficienta in mobilizarea voturilor din Romania la ultimele alegeri, chiar daca prezenta romanilor la vot este inca destul de mica, aportul lor fiind undeva in jur de 3% din totalul votului. Cu toate acestea, mai ales la viitoarele alegeri ei vor fi o tinta predilecta pentru candidati si echipele de campanie. Deja un candidat a propus un proiect de lege de reducere a impozitelor pentru cei care se vor intoarce in Romania. Exista si alte proiecte cum ar fi oferirea unor sume pentru inceperea unor afaceri ori alte forme de persuasiune de natura materiala sau financiara.
 
5. Tribul capitalistilor (de „reteta”), intre 15% si 20% versus socialistii camuflati, blocati in tranzitie, 80-85%.
Traitori intr-un sistem hibrid, unde capitalismul este confundat cu piata[24] si unde „tranzitia” pare ca nu se mai termina, romanii se impart si aici in doua triburi. Discursurile dreptei confunda capitalismul cu democratia, iar cel ar stangii recente, complexate si putin pregatita teoretic prefera sa nu se pronunte pentru a nu li se aduce aminte ca au avut o legatura cu estul sovietic. Cu toate ca majoritatea o formeaza cei „blocati”, socialistii camuflati sunt cea mai mare parte dintre romani (82%) si cred ca „statul ar trebui sa reglementeze mai bine concurenta de pe piata”, 62% dintre ei sunt de parere ca marile companii de stat nu ar fi trebuit privatizate in anii 90. O proportie covarsitoare dintre romani (90%) cred ca primul responsabil cu crearea locurilor de munca este statul si apoi sectorul privat, 85% cred ca primul responsabil de bunastarea oamenilor ar trebui sa fie guvernul /statul si abia pe urma individul. Despre castigatorii tranzitiei, adica cei care au reusit sa se imbogateasca sau sa faca ceva antreprenorial, 63% dintre romani au o parere proasta si foarte proasta. O atitudine care a evoluat negativ in ultimii 30 de ani a fost opinia despre modul in care au reusit cei care au facut averi in Romania: 60% cred ca au facut avere prin incalcarea legii, 17% sunt de parere ca au facut-o prin relatii, iar alti 7% indica norocul. Doar 11% dintre romani cred ca averile s-au facut prin munca si merit social. Socialistii camuflati, aici 67% dintre romani, cred ca „Socialismul a fost o idee buna, pusa in aplicare gresit”, la fel cu 66% dintre conationali care cred ca, inainte de 1989, era mai bine. In cohorta de socialisti camuflati se afla cei care evalueaza negativ evolutia: industria (81%), situatiei politice (74%), infrastructurii ( 65%), invatamantului 69%), fericirii romanilor (68%), sanatatii 65%), pietei muncii 61%), nivelului de trai (59%).
Cu toata aceasta tribalizare care creeaza o majoritate masiva pentru un socialism ciudat, pusi direct in fata alegerii intre a trai in capitalism sau socialism, 50% aleg socialismul si doar 44% capitalismul. Societatea noastra pare un aisberg, unde trecutul trage mai greu decat prezentul, trecutul are tendinta de a ne trage masiv spre fundul oceanului. Inca o data se vede ca aderentele emotionale la ideologii sunt minime, oamenii voteaza sau actioneaza fara a tine cont de credintele lor de profunzime, libertatea fiind intr-o definire spinoziana, un fel de necesitatea inteleasa. Pe de alta parte, nu putem sa nu observam un anumit comportament de dedublare.
 
6. Tribul monarhistilor (20-25%) versus tribul republicanilor (75%-80%)[25].
 
In Romania, la intrebarea „Sa presupunem ca duminica viitoare ar avea loc un referendum privind alegerea formei de guvernamant in Romania, iar optiunile ar fi: mentinerea republicii si trecerea la monarhie, dvs. ce ati vota?, 62% ar opta pentru republica si doar 21% pentru monarhie, optiune omogen distribuita in populatie, cu exceptia celor educati care prefera monarhia intr-o proportie mai mare (34%). Cand este vorba despre republicani, majoritatea lor nu pot explica avantajele unei republici in comparatie cu monarhia constitutionala. In cautarea unui tatuc, peste 60% dintre romani prefera un regim personalizat (republica prezidentiala sau monarhie).
 
Ce-i de facut?
 
Cei mai multi analisti ar putea sa raspunda simplu: nimic. Fragmentarea este o consecinta a postmodernitatii, ea consolideaza independenta individului si imbogateste societatea prin diversificarea ei. Da, vor putea recunoaste altii, sunt posibile si derive, cum a fost scandalul Cambridge Analitica, Brexit sau alegerea lui Donald Trump, dar trebuie sa urmarim doar aceste derive si sa le controlam. Se poate ca si marile manifestatii ale miscarii ”Occupy” sau miscarea „vestelor galbene” pot sa para a fi fost generate de activarea unor bule emotionale, dar este vorba aici si de neglijarea unor dezechilibre sociale care s-au acumulat in societatile dezvoltate si care rabufnesc in proteste.
Marile trusturi de presa, directoare de opinie, isi pierd influenta, iar identitatile se diversifica in mod obiectiv. Faptul ca interesele sunt multiple in societate este un lucru care creste nivelul competitiei pentru resurse, iar competitia poate sa arbitreze cernerea unor valori. Mai rau este cand discursurile politice sau de alta natura exploateaza fragmentarea si cauta sa creeze bariere sau conflicte intre aceste grupuri ori cauta sa institutionalizeze conflictul ca fiind singura forma de relatie intre neotriburi. Incitarea impotriva emigratiei, impotriva asistatilor sociali, campaniile electorale rasiste sunt exemple care arata ca unul dintre fenomenele negative tot mai des intalnite in prezent sunt identitatile politice negative. La ultimele runde de alegeri, energia emotionala care a adus la prezente masive a fost repulsia, sentimentul de respingere, chiar ura, acestea sunt mai nou resorturile interne care ii apropie pe toti cei care merg sa voteze impotriva unui lider politic sau impotriva unui partid.
Cand sociologul Z. Baumann a vorbit despre „societatea lichida” in opozitie cu societatea „solida” a observat ca societatea de consum are ca efect si fragmenatrea prin promovarea autonomiei si libertatii: libertatea moravurilor, libertatea de a pune capat relatiilor sociale restrictive, libertatea de a afirma valori diferite si noi, punand la indoiala relatiile considerate prea autoritare, dar, este important de precizat, controlul social nu a disparut, doar a luat diferite forme, mai atenuate, dar foarte destul de puternice.[26]
Şi societatea romaneasca trece printr-o profunda depresie; aproape 80% dintre romani spun ca tara merge intr-o directie gresita, incredrea in institutii si politicieni este la un nivel foarte scazut, pesmismul si incapacitatea de a se proiecta in viitor sunt foarte ridicate. Conflictul politic permanent foloseste aceste angoase incercand sa le lege de politicieni, partide sau chiar categorii sociale.
Se poate face ceva pentru a micsora aceste razboaie intertribale sau a face aceste triburi sa opreasca separarea si conflictul real sau simbolic? Richard Sennett[27], sociolog american, crede ca acest lucru este posibil. Chiar daca societatea a devenit mai putin cooperanta, ar trebui sa incercam sa reducem influenta identitatilor negative, sa impiedicam replierea indivizilor in intimitate sau in triburi care isi bazeaza coeziunea pe emotii negative. El crede ca politicile sociale si politica in general trebuie sa caute mereu a pune in viata sociala practici de colaborare, a creea mereu spatii pentru legatura cu ceilalti. Nu solidaritatea este cheia, afirma paradoxal sociologul american, deoarece solidaritatea clamata atat de mult astazi, deorece ea ucide diferentele si diversitatea, de asemenea ea se poate baza pe apelul la emotii si poate sa fie organizata si pentru cauze care nu sunt morale. De exemplu, solidaritatea cu cei slabi a dus la nasterea unui conflict al celor care produc, impotriva celor care mai mult consuma. Cu tot apelul continuu la solidaritate sociala, scrie Sennet, capitalismul a mers inainte si prapastia a crescut, iar inegalitatile la fel. O alta solutie ar fi sa giram raporturile cu ceilalti cu empatie, mai degraba decat cu simpatie. Simpatia este aproape de condescendenta si de mila, te face superior, empatia fiind mai buna in relatiile cu ceilalti. In fine, este nevoie si de institutii noi, institutii care sa primesca diversitatea in sanul lor, nu doar cele care pot apara diversitatea, institutii cu frontiere poroase, nu rigide.
Mergand pe aceasta logica, ar trebui sa reinventam mecanismele de colaborare pentru ca acestea nu exclud diferentele si nici diferendele, includ relatiile interpersonale si ne solicita abilitati de a comunica, de a intelege diferentele si de a ajunge la indeplinirea unor tinte commune. Pentru a trece la modelul colaborativ nu este simplu, nenumarate blocaje individiuale sau colective sunt inventariate azi de sociologi. Modelele competitionale, ierarhizarea structurilor si specializarea stricta din cadrul societatii capitaliste pot fi frane structurale. Dar poate ca ar merita sa incercam proiecte de acest tip, in comunitatle locale, in interiorul, dar si intre organizatii, in si intre institutii. Paradoxul poate fi urmatorul: am putea revraji lumea noastra fragmentata pe masura ce ne vom descoperi unii pe altii, de aici nascandu-se o emotie mai mare decat toate celelalte, decat emotiile care azi ne separa si ne tin captivi in triburi postmoderne. Poate maine, tot emotia va reusi, macar partial, sa adune, magnetic, insulele in care ne risipim societatea si coeziunea pe care, altadata, le credeam organice.