Imprimare
PDF

Băsescu are mai multe şanse să fie reconfirmat decât să fie demis


Condiţia îndeplinirii validării unui referendum de acest gen cu 50% + unul ar însemna ca listele electorale să fie adaptate la ultimul recensământ ceea ce nu se întâmplă în acest moment.

Avem 19 milioane şi ceva de locuitori şi 18 milioane de votanţi, ceea ce înseamnă o listă cu un plus de vreo 3 milioane de votanţi. Pe de altă parte sunt condiţii care ţin de tipul de alegere care este referendumul. Referendumul este un fel de alegere negativă. Referendumul de suspendare este un fel de alegere negativă în care oamenii sunt chemaţi să invalideze pe cineva, dar nu sunt chemaţi să pună pe cineva în loc. Aşa cum sunt obişnuiţi oamenii să gândească în mod normal, aşa încât vom avea o mai puţină dorinţă, motivaţie de a merge la vot, oamenii se duc mai degrabă pentru lucruri pozitive care corespund dorinţei lor de schimbare decât pentru lucruri negative. Pe de altă parte, legitimitatea preşedintelui este un pic diferită decât a celorlalţi politicieni şi în plus este vacanţă, este vară, în 29 iulie există o mare parte din populaţie care vor fi în vacanţă, câteva milione de oameni vor fi în vacanţă, 500 de mii de oameni vor fi plecaţi în străinătate. Starea de spirit legată de vacanţă nu facilitează mersul la vot. (...) Dar există şanse pentru ca oamenii să meargă la vot, dar trebuie să existe o comunicare foarte bună, o comunicare ce va convinge, o comunicare politică expresivă din partea celor care vor să fie validat acest referendum. Pentru suspendare. Înseamnă o campanie în forţă pe care ar trebui să o facă USL, să explice, să convingă, dar este greu, nu este imposibil, dar este greu. Sunt mai mici decât ar fi fost într-o altă perioadă a anului. De exemplu, sunt mai mici decât ar fi fost la alegeri prezidenţiale regulate, în care oamenii votează pentru un candidat, dar nu contra unui candidat. Deci există din punct de vedere psihologic şi din punct de vedere al contextului, există mai multe şanse să nu fie invalidat decât să se invalideze. Aş vrea să spun că electoratul nostru le-a oferit surprize.Ultimele alegeri locale au fost nişte alegeri care au fost o mare surpriză pentru noi, eram obişnuiţi cu alegeri locale cu o prezenţă la vot un pic peste 30% din voturi. Şi deşi am avut o campanie foarte slabă, oamenii s-au dus la vot. A fost o încercare în care oamenii au invalidat percepţiile analiştilor. Acum sondajele spun că oamenii sunt destul de motivaţi, dar cu o motivaţie destul de importantă a oamenilor, totuşi 50% plus unul, este un total destul de greu de atins până să fie o competeţie foarte puternică. Eu nu cred că în această campanie cele două părţi vor reuşi să activeze foarte mult electoratul. Este şi foarte puţin timp, sunt trei săptămâni şi de asemenea cei mai importanţi actori ai suspendării, adică premierul Victor Ponta şi Crin  Antonescu nu vor putea participa la campanie foarte serios. Niciodată nu putem aprecia de la început reacţia la populaţiei. La alegerile locale ne-au surprins cu o prezenţă foarte mare la vot, într-un fel de automotivare.

Vasile DANCU