Imprimare
PDF

Jackpot dublu pentru Reghecampf - Al doilea trofeu in Emirate si un bonus consistent primit din partea conducerii


Laurentiu Reghecampf, antrenorul lui Al-Wahda, si-a trecut in aceasta seara in palmares un nou trofeu.
Echipa lui s-a impus fara probleme in finala Cupei Ligii Emiratelor Arabe, invingand-o cu 2-1 pe Al Wasl.
 
Al-Wahda a inceput meciul bine, iar in minutul 30 conducea deja cu 2-0, dupa reusitele lui Ahmed (min.14) si Tagliabue (min. 30). Mendes a redus din diferenta pentru oaspeti in minutul 61, insa scorul a ramas neschimbat pana la final. Asta in ciuda faptului ca echipa lui Reghe a terminat meciurile cu doi oameni mai putin, dupa eliminarile lui Rashid (min.67) si Al Menhali (min.80). 
 
Este al doilea trofeu cucerit de Reghecampf pe banca lui Al-Wahda, alaturi de care mai castigase o Cupa a Emiratelor, in luna ianuarie a acestui an. 
 
Gratie victoriei, Reghecampf si-a asigurat si un bonus extrem de consistent din partea conducerii: 500.000 de euro.
 
Victoria vine la doar cateva zile dupa ce Hary Reghecampf, tatal tehnicianului, s-a stins din viata. Antrenorul a declarat ca ii dedica succesul tatalui sau.