Imprimare
PDF

Un angajat al CNA face dezvaluiri despre „pana de curent” din ziua condamnarii lui Voiculescu: „Am zis ca e ceva suspect aici”


Un episod cel putin suspect petrecut anul trecut la CNA, chiar in ziua in care Dan Voiculescu fusese condamnat definitiv la 10 ani de inchisoare, este relatat de catre un angajat al institutiei, in cadrul unei campanii a luptei impotriva presiunilor de orice tip.

Este vorba despre administratorul IT din CNA, Bogdan Roman, care a fost sanctionat dupa ce a incercat sa remedieze problemele aparute in acea zi.

Totul a pornit dupa ce in ziua sentintei lui Dan Voiculescu, postul Antena 3 s-a dezlantuit la adresa justitiei si a cerut indirect oamenilor sa iasa la o asa-zisa „plimbare” la Cotroceni. Chiar atunci, departamentul de monitorizare al Consiliului a ramas fara curent electric.

Aparatura institutiei nu ar fi inregistrat nimic nici in timpul weekend-ului, daca Bogdan Roman, nu ar fi venit din proprie initiativa sa porneasca aparatele, dupa ce a pornit curentul. Gestul sau nu a fost vazut, insa, cu ochi buni de conducerea CNA.

„Momentul culminant a fost acela in care, dupa condamnarea lui Voiculescu la inchisoare, posturile sale de televiziune au incercat sa scoata lumea in strada. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa fiu foarte atent, cu toate materialele video pe care le aveam de gestionat – sa fie inregistrate, sa fie stocate. Exact in acea seara am constatat ca a existat o pana de curent si mi s-a parut normal sa astept sa vad ce se intampla, pentru ca altfel inregistrarile s-ar fi pierdut si noi am fi avut nevoie cu siguranta de acele emisiuni”, povesteste Bogdan Roman, intr-un interviu acordat pentru campania „Singur impotriva tuturor”, initiata de echipa filmului „De ce eu?”, Expert Forum si HotNews.

„Era vineri, ora 17.00, urma sa plec acasa si chiar atunci am constatat ca e pana de curent. Stiam ce se poate intampla, sa se piarda inregistrarile. Am mai ramas peste program, pentru ca pana aceea mi s-a parut suspecta si am zis ca e ceva suspect aici. A doua zi am zis ca nu pot sa las lucrurile asa si am venit la birou, sambata dimineata (…) Doamna presedinte Laura Georgescu a pus sa mi se ia cheile de la sala de servere, care erau pe inventarul meu. Mi s-a intocmit un proces-verbal de predare a cheii. Iar consecintele ulterioare ar fi fost chemarea mea la Comisia de disciplina (…) Nici in ziua de azi nu mai am acces”, mai spune Bogdan Roman.