Imprimare
PDF

Anuntul lui Liviu Dragnea despre suspendarea din functie a presedintelui Klaus Iohannis


Chiar daca PSD considera presedintele Klaus Iohannis a incalcat Constitutia de mai multe ori pana acum, nu va fi declasat un demers pentru suspendarea acestuia din functia de sef al statului.
Anuntul a fost facut chiar de liderul PSD Liviu Dragnea, dupa sedinta Biroului Permanent al PSD de luni.
 
Social-democratii au discutat despre strategia pe care o vor aplica dupa ce presedintele Romaniei a refuzat sa semneze decretele de revocare din functii ale ministrilor Dezvoltarii si Transporturilor.
 
”In mod normal, presedintele Romaniei trebuia sa procedeze imediat, respectand principiul loialitatii institutionale, care este un principiu constitutional, sa procedeze la revocarea celor 2 ministri si la numirea celor propusi. Intr-un mod nejustificat a amanat decizia pana dupa 1 decembrie. Luni o sa avem o discutie in partid si cred ca este firesc sa avem o discutie si in coalitie si daca draftul este facut, luni, cel mai tarziu marti, daca nu se intampla nimic, trebuie sa utilizam acea cale, pentru ca nu putem sa stam la a nu stiu cata incalcare de Constitutie de presedintele Iohannis si sa nu punem in practica o remaniere pe care Guvernul a decis-o.” - a declarat Dragnea.
 
Intrebat de jurnalisti daca PSD ia in calcul declansarea procedurii de revocare din functia de presedinte al Romaniei a lui Klaus Iohannis, Dragnea a raspuns negativ.
 
”Nu este luat in calcul niciun demers legat de suspendare, daca vreti suspendati-l dumneavoastra, PSD-ul nu va initia acest demers. Nu initiaza PSD-ul niciun demers de suspendare.” - a spus seful PSD.
 
Afirmatiile sale au venit la scurt timp dupa ce ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat existenta unui posibil conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si presedintele Romaniei. El a precizat ca pana luni va redacta un draft privind o posibila sesizare a CCR pentru un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si presedinte. Joi, presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca noua propunere de remaniere a PSD va fi analizata dupa Ziua Nationala.