Imprimare
PDF

Elev din Iasi, cautat dupa ce a pulverizat spray lacrimogen intr-un tramvai


Un adolescent, elev la un liceu din Iasi, este cautat de politisti, dupa ce, miercuri seara, a pulverizat spray lacrimogen intr-un tramvai. Elevul era suparat pentru ca echipa sa a pierdut un meci de handbal. In urma incidentului, mai multe persoane au acuzat dureri, iar elevul a fugit.
"Am fost sesizati cu privire la un incident care a avut loc intr-un tramvai ce se afla in zona Agronomie (Copou - n.r.). Din primele informatii reiese ca, in cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.), ar fi avut loc o competitie sportiva intre licee din Iasi. Dupa finalizarea competitiei, elevi ai ambelor licee au urcat intr-un tramvai, pentru a merge in zona de cazare. La un moment dat, un elev, probabil suparat ca echipa sa a pierdut meciul - ar fi fost vorba despre handbal, din cate se pare - ar fi dat cu un spray iritant lacrimogen in tramvaiul respectiv", a declarat, joi, purtatorul de cuvant al IPJ Iasi, Anca Vijiac. Aceasta a adaugat ca, in urma incidentului, mai multe persoane au avut dureri, iar elevul a fi fugit, fiind acum cautat de politisti. "Avem unele indicii in ceea ce priveste suspectul si il cautam, pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat si a lua masurile legale", a incheiat Anca Vijiac.