Imprimare
PDF

Dorel Roman, seful SAS din cadrul IPJ Iasi, dus cu catuse la DIICOT UPDATE


In aceasta dimineata, Dorel Roman, seful Serviciului de Actiuni Speciale Iasi (SAS), si-a inceput activitatea cu catuse la maini.

ORA 17:10

Seful Serviciului pentru Actiuni Speciale din cadrul Politiei judetene Iasi, Toader Roman, este cercetat de DIICOT sub control judiciar pentru omisiunea sesizarii si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, fiind acuzat ca a dat informatii si a protejat o persoana cercetata pentru contrabanda.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, in 26 ianuarie, pe numele lui Toader Roman a fost deschis dosar penal pentru infractiunea de omisiunea sesizarii, iar joi, in urma mai multor perchezitii domiciliare, s-a pus in miscare actiunea penala pe numele acestuia, pentru nerespectarea regimului armelor sl munitiilor.

Procurorii DIICOT sustin ca seful SAS Iasi s-a intalnit, in mai multe randuri, cu Cristian Doleanu, acesta din urma primind asigurari din partea lui Roman ca ii va proteja activitatea de contrabanda.

"Roman Toader, angajat in cadrul IPJ Iasi, a tinut legatura atat telefonic, cat si prin intalniri directe cu inculpatul Doleanu Cristian, cercetat de DIICOT, acesta din urma furnizandu-i date cu privire la momentele in care alte persoane urmau sa primeasca marfa de contrabanda si locurile de depozitare, primind asigurari din partea primului ca ii va proteja activitatea de contrabanda. Pe timpul cercetarilor s-a stabilit faptul ca inculpatul Doleanu Cristian a comunicat fata de apropiatii sai ca are o persoana care il va anunta daca urmeaza sa mai fie efectuate perchezitii”, se arata in comunicatul DIICOT.

Potrivit anchetatorilor. exista suspiciuni ca Toader Roman a consultat direct sau prin intermediul unor subordonati bazele de date ale MAI cu privire la persoanele despre care a primit informatiile ca se ocupa de preluarea sau depozitarea unor marfuri de contrabanda.

In timpul perchezitiilor de joi, procurorii au constatat ca Toader Roman a imprumutat unei alte persoane o pusca de vanatoare, marca ZB.

Seful SAS din cadrul Politiei judetene Iasi, Toader Roman, a fost audiat, joi dimineata, timp de cateva ore, de catre procurorii DIICOT.

Potrivit unor surse din Politie, seful SAS,Toader Roman, a demisionat.

ORA 14:25

Dorel Roman si-a dat demisia din functia de sef al Serviciului de Actiuni Speciale Iasi. El este urmarit penal pentru ca ar fi sprijinit niste contrabandisti.

COMUNICATUL DIICOT:

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi, in data de 26 ianuarie, au pus in miscare actiunea penala impotriva numitului Roman Toader pentru infractiunea de „omisiunea sesizarii”, iar la data de 29 ianuarie au pus in miscare actiunea penala fata de acesta pentru infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor.

In data de 29.01.2015 procurorii D.I.I.C.O.T impreuna cu ofiteri de politie din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Iasi au efectuat 4 perchezitii pe raza judetului Iasi.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca, pe perioada cercetarilor efectuate intr-un dosar penal al D.I.I.C.O.T -  S.T Iasi,  numitul Roman Toader angajat in cadrul IPJ Iasi, a tinut legatura atat telefonic cat si prin intalniri directe cu inculpatul Doleanu Cristian, cercetat in dosarul D.I.I.C.O.T mentionat anterior, acesta din urma  furnizandu-i date cu privire la momentele in care alte persoane urmau sa primeasca  marfa de contrabanda si locurile de depozitare, primind asigurari din partea  primului ca ii va proteja activitatea de contrabanda.

Pe timpul cercetarilor s-a stabilit faptul ca inculpatul Doleanu Cristian a comunicat fata de apropiatii sai ca are o persoana care  il va anunta daca urmeaza sa mai fie efectuate perchezitii.

Totodata exista suspiciuni ca numitul  Roman Toader a interogat direct, sau prin intermediul unor subordonati, bazele de date ale M.A.I. cu privire la persoanele despre care a primit informatiile ca se ocupa de preluarea sau depozitarea unor marfuri de contrabanda.

In data de 29.01.2015 cu ocazia punerii in executare a mandatului de perchezitie s-a constatat faptul ca numitul Roman Toader a imprumutat o pusca de vanatoare marca ZB unei alte persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Directia de Operatiuni Speciale.

Actiunea a fost realizata cu sprijinul Jandarmeriei Romane.

Facem precizarea ca pe parcursul intregului proces penal persoanele cercetate beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie".

ORA 12:30

Dorel Roman ar fi acuzat de favorizarea infractorului, dar informatia nu a fost confirmata oficial.

El ar fi anuntat un suspect ca urmeaza sa fie perchezitii la domiciliul sau.

Seful SAS este in continuare la DIICOT.

ORA 11:15

La sediul DIICOT au mai fost aduse doua persoane pentru audieri. Anchetatorii nu au precizat care sunt acuzatiile sau motivul pentru care seful mascatilor ieseni a fost incatusat.

ORA 11:00

Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Iasi, Madalin Taranu, a declarat ca ancheta este coordonata de procurorii DIICOT si ca la nivelul conducerii institutiei nu se cunosc acuzatiile aduse sefului SAS.

"Dupa ce vor aparea clarificari, vom putea exprima un punct de vedere. Stim doar ca a fost luat pentru audieri", a afirmat purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Iasi, Madalin Taranu.

Dorel Roman conduce de cativa ani Serviciul pentru Actiuni Speciale al Politiei Judetene Iasi.
 

ORA 9:20

El a fost dus la sediul DIICOT de catre jandarmi.

Vom reveni cu informatii.