Imprimare
PDF

Astazi s-a servit prima cafea Starbucks in Iasi


Starbucks, cel mai mare lant de cafenele din lume, a inaugurat astazi prima cafenea din nord-estul Romaniei, la Iasi. Aceasta va fi situata in Palas Mall, in zona intrarii principale, si va fi prima din cele doua cafenele pe care gigantul le va deschide in Palas.

Cafeneaua se va extinde pe o suprafata de 150 de metri patrati, iar vara va fi completata de o terasa de 100 de metri patrati. Desi aceasta locatie va fi axata in jurul conceptului de take-away, iesenii vor regasi aceeasi calitate si aceleasi produse premium ca si in restul locatiilor: cele mai populare si iubite sortimente de bauturi Starbucks - Caramel Macchiato, Caffè Latte, Cappuccino, gama de bauturi reci Frappuccino, dar si ceaiuri si ciocolata calda, alaturi de o gama variata de prajituri si produse de patiserie. De asemenea, vor putea achizitiona pentru acasa ceaiuri si cafele boabe, precum si cani, termosuri si accesorii pentru preparat cafeaua.