Imprimare
PDF

Rusia incepe manevre militare la granitele cu Estonia si Letonia


Trupele ruse de infanterie aeropurtata au inceput astazi un program de manevre militare in regiunea Pskov, invecinata cu statele baltice Estonia si Letonia, a anuntat Ministerul rus al Apararii, citat de agentia EFE.

“La manevre participa doua batalioane tactice alcatuite din 2.000 de soldati si 500 de vehicule militare si unitati de armament”, a declarat agentiei Interfax purtatoarea de cuvant a infanteriei aeropurtate ruse, Irina Kruglova. Ea a mentionat ca in timpul aplicatiilor vor fi parasutati circa 1.500 de soldati, urmand sa fie lansate de asemenea 12 unitati de armament.

Exercitiul include simularea cuceririi unui aeroport si actiuni de lupta pentru apararea frontierei nationale. Manevrele se vor incheia pe 27 februarie cu exercitii de tir.

Aceste aplicatii survin la o saptamana dupa ce ministrul britanic al apararii, Michael Fallon, a declarat ca exista un “pericol real si iminent” ca Rusia sa destabilizeze cele trei state baltice membre ale Aliantei Nord-Atlantice (Lituania, Letonia si Estonia), apreciind in consecinta ca NATO trebuie sa se pregateasca pentru o posibila agresiune.

Oficialul britanic a mai atentionat ca, prin presiunile pe care le exercita asupra statelor baltice - cum este exemplul frecventelor incursiuni ale aviatiei militare ruse - presedintele Vladimir Putin incearca sa testeze reactia NATO.